Un protest împotriva abuzurilor din justiție este organizat miercuri seara, în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Recorder…
Fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă scapă de închisoare! Primise șase ani pentru o mită de 6,3 milioane de euro. REACȚIA acestuia după decizia salvatoare a instanței
Prin decizia de miercuri, magistrații instanței supreme au casat hotărârea de condamnare, luată în 2022 de Curtea de Apel București, numai…
Este oficial. Toți pensionarii din țară sunt vizați direct – Stiri Bune
Ceva se mișcă în culisele puterii și semnele sunt peste tot. Autoritățile au ținut o întâlnire discretă, iar documentele oficiale au…
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România cere din nou autorităților, după investigația Recorder, „să adopte fără întârziere reforme curajoase pentru întărirea statului de drept și a independenței justiției”
După publicarea documentarului Recorder „Justiție capturată”, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a transmis un comunicat în care „solicită din nou autorităților…
Ministrul Gulyás: Ungaria nu va accepta niciun migrant, indiferent de presiuni
Gergely Gulyás, Șeful Oficiului Prim-ministrului Ungariei, a reamintit presei că un referendum național a respins deja, în majoritate covârșitoare, relocarea migranților,…
Guvernul redirecționează banii din vouchere către investiții în apă și canalizare – Stiri Bune
Guvernul României pregătește o schimbare semnificativă în modul de alocare a fondurilor din programele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Potrivit ministrului…
România sabotată? Dezastrul energiei din 2025
Lacurile Vidraru, Paltinu, Pucioasa, Bolboci, Măneciu și Râușor se golesc. Toate acestea alimentează două hidrocentrale care au capacitatea de 270 MW.…
ANAF va avea o divizie de inspectori dedicată investigării veniturilor din criptomonede. Pe cine va angaja acolo
ANAF e cu ochii pe cei care fac bani din criptomonede. Și pentru ca aceștia să vireze la stat impozitul aferent…
Lituania declară stare de urgență
Lituania a declarat marți stare de urgență și a cerut Parlamentului să autorizeze sprijin militar pentru poliție și grăniceri, după o…
Locul de muncă plătit cu 120.000 de euro pe an în Danemarca. Ce calificări trebuie să aibă doritorii
Românii care sunt specializați pe un anumit domeniu au ocazia de a lucra într-un mediu bine plătit din Danemarca, ce oferă…







