Protest pentru „o justiție independentă”, în fața sediului CSM, după documentarul Recorder


Un protest împotriva abuzurilor din justiție este organizat miercuri seara, în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Recorder a publicat un documentar în care prezintă mecanismele prin care sistemul judiciar din România a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni.

Protestul este programat să înceapă la ora 19.00 și a fost anunțat pe pagina de Facebook cu titlul „Protest pentru o justiție independentă”, la o zi după materialul de investigație „Justiție capturată” realizată de Recorder.

„Pe data de 10 decembrie (miercuri), ora 19:00 mergem să protestăm împotriva abuzurilor din justiție.

Independența justiției este pusă în pericol, având consecințe nefaste asupra democrației române. Legislația favorizează abuzurile și judecătorii cinstiți sunt intimidați!”, au transmis organizatorii protestului.

Inițiatorii protestului cer, printre altele, „schimbarea legislației pentru a preveni numeroase abuzuri, cum ar fi eliminarea prescripției pentru faptele de corupție sau eliminarea posibilității ca magistrații să aleagă procurorii care îi anchetează”.

„Mai mult decât atât, este important să ne arătăm susținerea pentru această cauză pentru a oferi curaj magistraților din țară, care sunt majoritar integri, dar care din frică față de administrația coruptă, sunt reduși la tăcere”, au mai transmis organizatorii protestului.

Documentarul Recorder, publicat marți seară, comprimă în două ore o muncă de investigație de peste un an și jumătate și prezintă mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni.

Mărturiile adunate de Recorder din interiorul sistemului de justiție și pe care le prezintă în investigația jurnalistică sunt de o gravitate fără precedent. Ele vorbesc despre dosare de mare corupție în care judecătorilor li se sugerează să ia decizii favorabile inculpaților, despre încălcarea flagrantă a principiului repartizării aleatorii a dosarelor prin schimbarea discreționară a completurilor de judecată, despre cum magistrații care nu se supun sunt marginalizați, hăituiți prin anchete ale Inspecției Judiciare și uneori chiar excluși din magistratură.

În documentarul Recorder, au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi si Marius Voineag, dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat.

(Fotografie cu caracter ilustrativ. FOTO: Inquam Photos / Liviu Florin Albei)

Citește și: Investigație Recorder: „Justiție capturată”. Cum a ajuns sistemul judiciar să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni

Citește și: Reacția ministrului Justiției după documentarul Recorder: „Dacă cineva tergiversează dosare culpabil, ar trebui să răspundă”

Citește și: Șefa Înaltei Curți, Lia Savonea, după documentarul Recorder: „Campanie de delegitimizare a unor lideri ai justiției”

Citește și: Asociaţia Forumul Judecătorilor din România cere din nou autorităților, după investigația Recorder, „să adopte fără întârziere reforme curajoase pentru întărirea statului de drept și a independenței justiției”

Citește și: USR îl cheamă în Parlament, la Ora Guvernului, pe ministrul Justiției, după documentarul Recorder

Citește și: Completul 6 al ÎCCJ, condus de șefa instanței, a achitat un milițian și a deschis calea pentru reabilitarea miliardarului Steinmetz

Citește și: Instanța supremă, în frunte cu Lia Savonea, a decis că Bănicioiu rămâne cu casa din Spania și cu banii. Patru judecători i-au crezut pe martorii Liviu Dragnea și Cristi Burci

Citește și: Magistrați revoltați după hotărârea CAB: recunoașterea pedepsei cu suspendare a Alinei Bica contrazice jurisprudența CJUE

Citește și: EXCLUSIV ​| Inculpați periculoși scapă de măsurile preventive cu complicitatea unor judecători de la Curtea de Apel București

Citește și: Cine a ridicat sechestrul de 15 milioane de euro de pe bunurile Nordis

Citește și: Cine sunt magistrații care au decis rejudecarea lui Secureanu, medicul șpăgar condamnat pe fond la 11 ani închisoare

Citește și: Dosarul devalizării Romvag Caracal de către gruparea Burci s-a împotmolit la CAB după ce a fost schimbat judecătorul

Citește și: După 30 de luni în Cameră preliminară, CAB va judeca de la zero dosarul lui Niculae Bădălău

Citește și: Fost angajat SIE, făcut magistrat, deși a picat de două ori testul psihologic

Citește și: Marian Vanghelie a scăpat de 11 ani de închisoare și plătește doar 2,6 milioane de euro, deși a luat șpăgi de 30 milioane euro

Citește și: Judecătoarea care l-a ajutat pe Popoviciu să scape de 7 ani închisoare a ajuns vicepreședintă a Curții de Apel București

Citește și: Curtea de Apel București a anulat condamnarea lui Ovidiu Tender, a oprit executarea silită și a cerut rejudecarea cazului. Cine a decis totul

Citește și: Judecătoarele care au condamnat mari corupți, împiedicate să-și ocupe posturile la Curtea de Apel București

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *