Președintele Nicușor Dan a declarat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace la Washington, în 19 februarie, dar nu a confirmat participarea României.
Nicușor Dan a mai afirmat că România salută „eforturile Administrației SUA de promovare a păcii”, dar decizia privind participarea la reuniune va fi luată „în urma discuțiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii față de țări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar își doresc să adere în condițiile revizuirii Cartei”.
„Am primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie.
Așa cum am mai spus-o, România salută eforturile Administrației SUA de promovare a păcii.
De la primirea invitației de a ne alătura Consiliului de Pace, luna trecută, România a demarat un proces de consultări cu Statele Unite pentru a clarifica în ce măsură anumite prevederi ale Cartei Consiliului de Pace pot fi revizuite sau interpretate astfel încât să fie pe deplin compatibile cu obligațiile internaționale deja asumate de statul român.
Decizia privind participarea României la evenimentul din 19 februarie va fi luată în urma discuțiilor cu partenerii americani cu privire la formatul întâlnirii față de țări ca România, care nu sunt membre în acest moment ale Consiliului, dar își doresc să adere în condițiile revizuirii Cartei”, a transmis, duminică, șeful statului pe pagina sa de Facebook.
În 20 ianuarie anul acesta, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Nicușor Dan a început să analizeze conținutul și implicațiile Cartei Consiliului pentru Pace, din care a fost invitat să facă parte de Donald Trump.
„Președintele României, Nicușor Dan, salută inițiativa Președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind promovarea păcii și a securității internaționale, inclusiv eforturile dedicate identificării unor soluții pentru conflictul din Gaza și pentru alte provocări globale majore. În acest context, Președintele României a demarat un aprofundat proces de analiză al conținutului și al implicațiilor Cartei Board of Peace, în raport cu angajamentele internaționale asumate anterior de România, în special cele din cadrul Organizației Națiunilor Unite, al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, precum și al Uniunii Europene”, a transmis Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, această evaluare are ca obiectiv stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român și identificarea modalităților optime prin care România poate contribui la atingerea obiectivului nostru comun de consolidare a păcii în lume.
(Sursa foto: Administrația Prezidențială)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
