Precizările Primăriei Cluj-Napoca privind proiectul Centurii metropolitane, după acuzațiile de furt de identitate si fraudă internațională făcute de compania bosniacă


Primăria municipiului Cluj-Napoca a dat publicității joi un comunicat de presă în care își declină responsabilitatea cu privire „faptele cu caracter penal reclamate de către firma Integral Inženjering A.D. Laktaši”.

Potrivit municipalității, contractul de proiectare și execuție a Centurii Metropolitane a Clujului va fi denunțat unilateral de către Primărie, dacă până în data de 24 februarie anul acesta nu se clarifică, în mod asumat, situația juridică a asocierii câștigătoare.

În continuare, redăm textul integral al comunicatului de presă.

„În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 Company / Hydrostroy AD / Integral Inženjering A.D. Laktaši cu privire la necesitatea de a clarifica, în mod asumat situația juridică a asocierii într-un termen de de 10 zile lucrătoare, respectiv până la data de 24 februarie 2026, în caz contrar urmând ca autoritatea contractantă să procedeze la încetarea contractului prin denunțarea unilaterală a acestuia.

Precizăm faptul că, potrivit prevederilor art. 1276 Cod civil, pentru a fi eficientă, denunțarea unilaterală a contractului trebuie să fie precedată de un termen rezonabil de preaviz. O astfel de abordare este și în acord cu legislația europeană în materia achizițiilor publice referitoare la conduita onestă și transparentă a contractanților în scopul identificării unor mecanisme de remediere.

În concluzie, Primăria se află, în acest moment, în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului, potrivit prevederilor legale.

Precizăm, de asemenea, faptul că Primăria municipiului Cluj-Napoca nu a achitat nicio sumă de bani în cadrul contractului cu Asocierea DIMEX-2000 Company / Hydrostroy AD / Integral Inženjering A.D. Laktaši pentru realizarea Centurii metropolitane a Clujului.

Potrivit afirmațiilor publice susținute, firma Integral Inženjering A.D. Laktaši acuză un furt de identitate si fraudă internațională la licitația de la Centura metropolitană a Clujului precum și la alte 4 licitații aflate în derulare în România.

Suntem convinși că organele de anchetă penală vor stabili circumstanțele și responsabilitățile penale ale participanților la furtul de identitate reclamat de către Integral Inženjering A.D. Laktaši.

Primăria municipiului Cluj-Napoca a acționat, în integralitate, cu respectarea tuturor procedurilor legale în vigoare, fapt confirmat de către toate autoritățile care au validat procedura de achiziție publică cu privire la Centura Metropolitană.

Primăria municipiului Cluj-Napoca nu este responsabilă de faptele cu caracter penal reclamate de către firma Integral Inženjering A.D. Laktaši.

În acest moment, Primăria, pe baza suspiciunilor consistente de fraudă adunate, a suspendat contractul Centurii metropolitane și a notificat Asocierea cu privire la denunțarea unilaterală a contractului. Aceasta denunțare nu se poate face de pe o zi pe alta sau doar pentru că solicită cineva, ci doar pe baza respectării prevederilor legale indicate mai sus, respectiv termenul rezonabil pentru denunțarea unilaterală.

Primăria îi asigură pe toti clujenii de faptul că întreprinde toți pașii legali pentru continuarea proiectului Centurii metropolitane, lucrare care va fi realizată, indiferent de disputele juridice existente.

Precizăm faptul că posibilitatea denunțării unilaterale a contractului NU afectează continuarea finanțării din fonduri europene a proiectului Centurii metropolitane a Clujului”.

Citește și: Scandalul „TransRegio Feleac” escaladează: acuzații de fals, identitate uzurpată și cerere de anulare a contractului. Primăria Cluj-Napoca, în centrul disputei

Acuzațiile companiei Integral Inženjering

Compania bosniacă Integral Inženjering a.d. Laktaši acuză utilizarea abuzivă a identității sale într-un consorțiu implicat în contractul „Proiectare și Execuție Drum TransRegio Feleac TR 35 – Etapa I” și cere anularea absolută a acordului semnat cu autoritatea contractantă – Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit unui comunicat transmis presei la 11 februarie 2026, compania susține că a respins explicit, încă din octombrie 2024, orice asociere cu firma Dimex 2000, invocând riscuri de fraudă și posibile încălcări ale legislației europene. Cu toate acestea, afirmă reprezentanții Integral Inženjering, numele companiei ar fi fost folosit ulterior fără consimțământ în documente și formule de consorțiu.

Disputa capătă o dimensiune juridică majoră după ce societatea a depus o notificare oficială către administrația locală clujeană, solicitând constatarea nulității absolute a contractului nr. 498042/07.05.2025. Argumentația se sprijină pe două paliere: pe de o parte, consorțiul câștigător ar fi fost „o entitate juridică inexistentă”, neconstituită legal, iar Integral ar fi refuzat în scris participarea; pe de altă parte, evaluarea ofertei ar fi fost viciată de nereguli grave – de la neconcordanțe privind reprezentanții autorizați până la lipsa verificărilor fiscale și situații financiare considerate „imposibile contabil”.

Compania solicită autorității contractante să se abțină de la orice tentativă de reziliere – demers considerat inadmisibil în cazul unui contract nul – și să inițieze, în termen de 10 zile, proceduri de constatare a nulității la CNSC, instanțe și ANAP, precum și sesizarea organelor penale pentru fals și uz de identitate.

(Sursa foto: Emil Boc / Facebook)

Citește și: Afaceri explozive și acuzații de fraudă: cine deține și ce contracte are firma care a ajuns în centrul unui posibil fals de peste 3 miliarde de euro în construcția de autostrăzi

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *