Serbia este stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană din 2012 și negociază formal din 2014. După mai bine de zece ani de parcurs european, sprijinul nu s-a consolidat, ci dimpotrivă, a scăzut gradual la aproximativ 45%, potrivit unui sondaj recent citat de publicația regională SeeNews. Nu mai există o majoritate clară în favoarea integrării, în condițiile în care, în urmă cu un deceniu susținerea depășea constant 55–60%, direcția europeană părând un consens social relativ stabil.
Ultimii ani au fost marcați de proteste ample, generate de acuzații de corupție, lipsă de transparență în gestionarea fondurilor publice și probleme legate de infrastructură și funcționarea instituțiilor. De exemplu, în mai 2023, protestele „Serbia Against Violence” au adunat zeci de mii de oameni în Belgrad și în alte orașe, pe fondul criticilor față de instituții și de climatul mediatic.
Un alt eveniment major a fost dezastrul din 1 noiembrie 2024, când prăbușirea copertinei de la gara din Novi Sad a declanșat proteste legate de suspiciuni de corupție și cereri de transparență privind proiectele de infrastructură. Nemulțumirile au vizat în special percepția că statul reacționează lent și că nimeni nu răspunde pentru eșecuri. În acest context, încrederea publică în reforme scade când realitatea este blocată de corupție și instituții slabe.
Cetățenii nu au devenit brusc anti-europeni, ci pur și simplu nu mai cred că actuala clasă politică este capabilă să îi ducă în Uniunea Europeană. După 12 ani de negocieri, procesul de aderare este asociat cu perioada prin care a trecut Serbia în tot acest timp. În lipsa unor schimbări clare în interior, integrarea ajunge să fie percepută prin filtrul problemelor interne.
Stagnarea negocierilor: nu cauza, ci consecința lor
În practică, oamenii susțin integrarea europeană când văd beneficii concrete și o direcție clară. În Serbia, ambele lipsesc din ce în ce mai mult, iar beneficiile aderării nu sunt percepute la fel de vizibil ca în anii trecuți. Reformele cerute de Uniune sunt adesea asociate cu costuri politice interne, iar rezultatele nu sunt imediat vizibile în viața de zi cu zi.
În ultimul Raport de Progres privind Serbia, Comisia Europeană a subliniat necesitatea unor „progrese credibile și ireversibile” în independența justiției, combaterea corupției la nivel înalt și libertatea presei. Documentul menționează, de asemenea, necesitatea alinierii mai consistente la politica externă și de securitate comună a UE.
Cerințele sunt aceleași de ani de zile, iar după izbucnirea războiului din Ucraina, sunt analizate mai strict.
Președintele Aleksandar Vučić afirmă constant că „Serbia rămâne pe calea europeană” și că aderarea trebuie să fie „bazată pe merit”.
Mesajul este repetat frecvent, însă scena politică internă rămâne puternic centralizată, cu instituții de control slăbite și reforme care înaintează greu.
Reformele cerute de Uniunea Europeană, în special în justiție, lupta anticorupție și libertatea presei, ar reduce controlul politic asupra unor instituții-cheie. În aceste condiții, faptul că schimbările avansează lent nu este surprinzător.
Serbia nu s-a aliniat sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, deși a susținut integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul ONU. În paralel, menține relații economice și energetice strânse cu Moscova și dezvoltă proiecte de infrastructură majore cu China. Această poziționare îi permite Belgradului să amâne o alegere clară între Est și Vest. Totodată, menține Serbia într-o zonă de dependență față de mai mulți actori externi. Pe termen lung poziționarea față de Rusia și față de politica externă comună europeană devine un criteriu clar în procesul de aderare.
Muntenegru a deschis toate cele 33 de capitole de negociere și a închis provizoriu 13 dintre ele. Țara s-a aliniat integral la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei și menține un nivel ridicat de aliniere la politica externă și de securitate comună a UE. În acest context, este în prezent cel mai avansat candidat din Balcanii de Vest.
În Serbia, alinierea externă rămâne limitată, iar poziționarea față de Rusia este mai rezervată. Diferența de abordare se vede și în percepția publică.
Scăderea sprijinului pentru UE nu înseamnă că Serbia a renunțat la integrare. Uniunea Europeană rămâne principalul partener comercial și principalul investitor, iar economia sârbă este puternic conectată la piața europeană.
Atmosfera publică este alta față de acum zece ani. Integrarea europeană nu mai este privită ca un pas care va veni de la sine, ci ca o alegere care presupune reforme, ce s-au dovedit a fi imposibil de aplicat cu actuala clasă politică. În același timp, procesul merge înainte fără un termen realist, iar pentru mulți oameni e greu de văzut ce s-a schimbat concret. De aceea, sprijinul există în continuare, dar este mai reținut. Serbia continuă negocierile cu Bruxelles-ul, însă ritmul este lent iar mesajele venite din zona politică nu sunt mereu consecvente. Serbia este în continuare pe traseul european, dar ritmul reformelor nu a accelerat.
Pentru Uniunea Europeană, miza ține de credibilitatea extinderii în Balcanii de Vest. Pentru Serbia, problema este mai concretă. Reformele cerute de aderare presupun schimbări pe care actuala clasă politică le-a aplicat doar parțial. După mai bine de un deceniu de negocieri, întrebarea nu este dacă Serbia poate adera la Uniune. Întrebarea este cât de ferm este angajamentul politic intern și cât de dispusă este societatea să susțină reformele necesare. Deocamdată, Serbia rămâne stat candidat și continuă negocierile, dar lipsa unei poziții coerente și a unor rezultate ușor de observat se vede direct în felul în care scade sprijinul public față de acum zece ani.
Citește și: Cum a arătat în Serbia comemorarea de un an al tragediei de la Novi Sad?
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: AGERPRES / EPA / ANDREJ CUKIC
