
Datele publicate recent de Tax Foundation și citate de Novinite arată o diferență tot mai accentuată între Europa de Vest și Europa Centrală și de Est în ceea ce privește impozitarea celor mai mari venituri în 2026. Analiza, care acoperă 35 de state europene, evidențiază contraste puternice între țările care aplică cote marginale foarte ridicate și cele care mențin niveluri reduse de taxare, potrivit stirileprotv.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Ministerul Finanțelor vine cu modificări la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
Est vs. Vest în Europa: Diferențe uriașe la impozitarea celor mai mari venituri în 2026
În timp ce impozitarea progresivă este un instrument utilizat pe scară largă pentru a susține echitatea socială și redistribuirea veniturilor, nivelul maxim al cotelor diferă considerabil. Bulgaria și România se remarcă printr-o cotă unică de 10%, una dintre cele mai mici din Europa. La polul opus se află Danemarca, unde rata marginală superioară ajunge la 60,5%, cea mai ridicată din analiza realizată. În ansamblu, media cotei maxime în cele 35 de țări europene analizate este de 38,5%, iar în rândul statelor membre ale Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) media urcă la 43,4%.
Șapte țări europene aplică o rată maximă de peste 50% pentru cei mai bogați contribuabili. Alături de Danemarca, în acest grup se regăsesc Franța, Austria, Spania, Belgia, Portugalia și Suedia. Slovenia și Olanda se situează foarte aproape de acest prag. În marile economii europene diferențele sunt notabile: Regatul Unit aplică o cotă maximă de 45%, Franța ajunge la 55,4%, iar Germania, Italia și Irlanda mențin niveluri intermediare, cuprinse între 40% și 48%.
În contrast, majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est păstrează cote maxime sub 25%. Pe lângă Bulgaria și România, Ungaria, Estonia și Republica Cehă se numără printre țările cu impozitare redusă a veniturilor mari. În afara Uniunii Europene, Moldova, Ucraina și Georgia adoptă, de asemenea, politici fiscale cu niveluri scăzute ale cotelor superioare. Totuși, regiunea nu este statică: Estonia a majorat recent cota fixă la 24%, iar Slovacia a introdus tranșe suplimentare, ridicând rata maximă de la 25% la 35%, în încercarea de a crește veniturile bugetare într-un context economic dificil.
Specialiștii atrag atenția că nivelurile foarte ridicate ale cotelor marginale pot avea efecte adverse, precum descurajarea investițiilor sau migrarea persoanelor cu venituri mari către jurisdicții mai favorabile fiscal. Studii în domeniul politicii fiscale sugerează că lărgirea bazei de impozitare, inclusiv printr-o colectare mai eficientă în rândul contribuabililor cu venituri mici și medii, poate genera rezultate mai sustenabile decât majorarea abruptă a taxelor pentru cei mai bogați.

