Inima mi-a început să bată atât de tare, încât aveam impresia că se aude în toată casa. Am închis caietul din reflex și l-am strâns la piept. Pașii se apropiau pe hol. Îi recunoșteam. Era mersul lui Andrei.
— Ana? a strigat el. De ce e lumina aprinsă aici?
Am intrat în panică. M-am uitat la socrul meu. Mă privea fix, rugător, parcă spunându-mi fără cuvinte să nu-l trădez.
— Sunt aici, am răspuns, încercând să-mi păstrez vocea calmă. Îl spălam pe tata.
Andrei a intrat în cameră și privirea i-a căzut imediat pe pieptul gol al tatălui său. Fața i s-a întunecat pentru o fracțiune de secundă. Prea scurt ca să fie observată de oricine. Dar eu am văzut-o.
— De ce i-ai dat jos cămașa? ți-am spus să nu… a început el, ridicând tonul.
— Ca să-l spăl, Andrei, am spus, privindu-l direct în ochi. Sau tu îl speli îmbrăcat?
S-a oprit. A înghițit în sec. Apoi a zâmbit forțat.— Ești obosită. Nu trebuia să te ocupi tu. O sun pe asistentă.
— Am văzut vânătăile, am spus clar.
Zâmbetul i-a dispărut complet.
— Despre ce vorbești?
Am deschis caietul și i l-am pus în față.— Despre asta. Și despre ce i-ai făcut.
Andrei a făcut un pas înapoi. Fața i s-a albit.— Tata delirează. Scrie prostii. Nu-l crede.
— Atunci de ce îi e frică? De ce mă avertizai să nu rămân singură cu el? De ce are urme de degete pe coaste?
Tăcerea a fost apăsătoare. Doar respirația grea a socrului meu se mai auzea.
— N-ai idee prin ce am trecut eu, a izbucnit Andrei. Toată viața mea am fost prizonierul lui. Acum e rândul lui să plătească.
Am simțit cum mi se ridică părul pe ceafă.
— Ai nevoie de ajutor. Nu de un tată neputincios pe post de sac de box.
Am ieșit din cameră, cu caietul în mână, și am sunat direct la 112. Nu m-am mai gândit la consecințe. Doar la adevăr.
Când au venit polițiștii și ambulanța, Andrei a început să plângă, să se roage, să spună că totul e o neînțelegere. Dar dovezile erau acolo. Pe trup. Pe hârtie. În privirea tatălui său.
Domnul Mihai a fost dus la spital. Eu am plecat din casa aceea în aceeași seară, cu o geantă mică și sufletul greu.
Au urmat anchete, declarații, nopți nedormite. Dar știam un lucru sigur: făcusem ce trebuia.
Uneori, adevărul doare. Dar e singurul lucru care te eliberează cu adevărat.
