Alexander Boldachev, unul dintre cei mai apreciați harpiști ai lumii, nu este doar un virtuoz al unui instrument rar, ci și un artist care și-a redefinit destinul în mijlocul unei istorii frământate, scrie Special Arad.
Născut în Rusia și stabilit astăzi în Elveția, după ce a ales să părăsească țara natală din cauza războiului, Boldachev folosește muzica drept limbaj al conștiinței și al umanității. A revenit pentru a treia oară la Arad, oraș care l-a primit deja cu entuziasm, iar acum va concerta pentru prima dată pe scena Filarmonicii Arad, într-un eveniment care promite să transforme harpa într-un instrument al prezentului, al memoriei și al emoției colective.
Reporterul Special Arad l-a întâlnit pe harpist cu două zile înainte de concertul „Harp Unlimited”, chiar la prima repetiție, și l-a invitat să împărtășească nu doar gândurile sale despre muzică, ci și despre evenimentele tulburătoare care i-au schimbat viața. Alexander a vorbit deschis, cu regret față de oamenii pe care nu îi mai poate vedea în Rusia, dar și despre convingerea sa că prin muzică se poate salva umanitatea.
– Ești unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați harpiști din lume. Ce te-a făcut să alegi harpa și de cât timp ai simțit că acesta este instrumentul care te definește?
– Au trecut peste 30 de ani și, pentru mine, contează din ce în ce mai puțin cum a început totul, pentru că dezvoltarea de acum înseamnă atât de multă explorare și atât de multă creativitate, încât aș putea spune că în fiecare an încep din nou să cânt la harpă. Încerc să duc harpa în cât mai multe locuri, în cât mai multe genuri muzicale și să păstrez interesul publicului pentru acest instrument în secolul XXI, ceea ce face parte din supraviețuirea mea și a instrumentului meu.
Citește interviul integral în Specialarad.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Special Arad)

