Bibliotecile din România au primit lovitură după lovitură, murind încet și sigur până astăzi, când în toată țara au rămas mai puțin de jumătate din câte erau acum 30 de ani. Din 1990 încoace, aproape 8000 de biblioteci au dispărut, doar în ultimii 10 ani s-au închis peste 2000.
Cartea însăși își trăiește agonia: suntem țara în care se citește cel mai puțin din toată Europa. În același timp, analfabetismul functional atinge 45% în rândul tinerilor, iar asta în mod paradoxal, nu alarmează autoritățile și nu determină măsuri reale pentru redresarea situației.
În fiecare an, la adoptarea bugetului național se ridică valuri de reproșuri față guvernanții care tot mai reduc bugetele Culturii și Educației, și așa insuficiente. Dar valul trece și tăierile rămân. Cultura, educația, cartea coboară încet spre un minim insuportabil.
În 2026 situația se anunță și mai gravă. Anul acesta, bugetul de austeritate al guvernului Bolojan reduce alocările către primăriile din toată țara. Și așa mici, prost gestionate, bugetele locale nu mai ajung pentru mare lucru. Iar biblioteca locală, acolo unde mai există, se așteaptă că va fi prima tăiată de pe listă.
Nici în comunele mari și bogate, lucrurile nu stau mai bine. Localități mamut, cu zeci de mii de locuitori și industrie cât un oraș, nici ele nu investesc în cultură.
În comuna Florești de lângă Cluj-Napoca, considerată cea mai mare din țară, nu există încă o bibliotecă funcțională, deși acolo trăiesc 60 de mii de oameni, cei mai mulți cu copii. Biblioteca din Florești, (înființată în 1950), nu este deschisă publicului, deși în inventarul instituției sunt contabilizate 14.800 de cărți. Astăzi sunt ținute în saci și, evident, nefolosite.
Nu există o bibliotecă funcțională nici în Chinteni, nici la Gilău, nici la Jucu sau Apahida. Comunele satelit ale Clujului au beneficiat în ultimii ani de o expansiune economică fără precedent. Cu toate astea, nu au reușit să țină deschise ușile vreunei biblioteci locale.
În județul Cluj, în 2025, erau 34 de biblioteci închise, 11 inactive și doar 35 funcționale.
Victor Miron, inițiatorul unei Biblioteci mobile- Book Truck, și al unui proiect numit „Cărțile pe față”, spune că din cele 30 de comune în care duce cartea la sate, doar în trei mai funcționează biblioteca locală.
„Nu avem bani nici pentru lucruri mai importante, din ce să cumpărăm cărți?”, spun funcționarii locali. „Nu mai citește, doamnă, nimeni! Cine să vină la bibliotecă?”, „La bibliotecă nu este încălzire, nici curent electric, cum să vină oamenii?”. „Avem cărțile cele vechi arse de soare și mâncate de șoricei, nu se mai pot da la citit!”. Cam așa sună răspunsurile la întrebarea unde este biblioteca?
Un morman de găinaț de porumbei la ușă
În Jucu, firmele din comună au o cifră totală de afaceri de aproape un milliard de euro anual, printre cele mai mari fiind Bosch și De’Longhi. Poate cea mai industrializată localitate rurală din Transilvania, Jucu are un buget propriu de peste 20 de milioane de euro anual.
Primăria funcționează într-o clădire modernă cu un design corporatist, impresionant. Nu-l găsim pe primar, dar stăm de vorbă cu Secretarul general și consiliera primarului.
Comuna are bibliotecă, dar este închisă. Acum două luni, bibliotecara Maria Deac s-a pensionat, iar postul rămas liber i-a fost repartizat unei funcționare din primărie care momentan este în concediu. „Colega care va fi și bibliotecară are atribuții în primărie, lucrează la registrul agricol mai eliberează și adeverințe. Acum e în concediu, dar când se întoarce se va ocupa și de bibliotecă”, explică Mirela-Adriana Butuza, secretar general al comunei. Despre cum arată acum fișa postului acestei angajate și cum își va împărți timpul între primărie și bibliotecă nu ne poate spune nimic doamna secretar: „Rămâne la latitudinea ei să vadă cum își face poate împărți timpul”.
În această localitate s-a născut cărturarul George Barițiu, considerat întemeietorul presei românești din Transilvania și președinte al Academiei Române la sfârșitul secolului al XIX-lea. Iar casa lui, acum în reconstrucție, va fi muzeu și casă memorială. Cât despre viitorul muzeograf sau cum va fi gestionat muzeul, reprezentanții primăriei spun că „nu s-au gândit până acolo!”.
Jucu are o stradă a „Bibliotecii” și până la pensionarea Mariei Deac, avea și o bibliotecă foarte îndrăgită de localnici. Dar acum, la ușile ei au rămas doar urmele de la lipiciul cu care era prins programul și o grămadă de mizerie de la porumbeii de pe acoperiș.
În același corp de clădire, pe colț, este deschis „Bistro Jucu”. Aici, un domn cu o mătură în mână face curățenie. „Nu mai vine nimeni la bibliotecă”, ne spune el, „de când a plecat doamna Maria, ușa stă închisă. Mai curăț eu mizeria din fața ei, dar nu pot tot timpul!”
„Până s-a pensionat doamna Maria, veneam des aici, mai ales când eram elevă, că aveam nevoie de cărți și nu era bibliotecă școlară”, spune Alexandra, o tânără care își amintește cum a început să citească. „Doamna Maria îi învăța pe copii și la calculator, făcea lecții după ore cu ei, era de mare folos. S-a pensionat și acum, uitați, ușa e încuiată!”,
Maria și Rozalia vin de la magazinul de alături. Rozalia s-a întors din Spania anul trecut, unde a fost „internă”. „Acolo oamenii se duc la bibliotecă, au cafenele, calculatoare, se întâlnesc la tot felul de ocazii, ne explică ea. Și aici era bine când era Maria. Eu mă duceam la bibliotecă înainte vreme.”
În timp ce privește spre clădirea încuiată colega ei, îi întărește regretele: „Și eu mă duceam, cu plăcere, luam cărți de citit. Avea și un mic muzeu înauntru, Maria era tare interesată, voia să ajute. Nepoții mei când veneau din Italia mergeau zilnic la ea, că îi lăsa la calculatoare sau citeau, făceau tot felul de jocuri, veneau acasă încântați. Ei și din Italia iau cărți de la bibliotecă. Păi, decât să le cumperi, că nu sunt ieftine, nu mai bine le iei de acolo?” Amândouă femeile regretă plecarea bibliotecarei Maria Deac: „Îi ajuta și pe copiii care nu aveau cu cine să facă lecțiile acasă și pe noi, ăștia mai bătrâni, să ne descurcăm cu calculatoarele”.
Aceste calculatoare au ajuns la bibliotecile sătești prin programul „Biblionet” susținut de Bill & Melinda Gates Foundation, în perioada 2009- 2014. Însă azi, foarte puține mai sunt funcționale. În cele mai multe cazuri sunt declarate „stricate” și stau depozitate în bibliotecile închise.
Cărțile și „șoriceii”. „Nu cunosc bibliotecar care să fie angajat doar bibliotecar”
Teoretic, biblioteca din Dăbâca ar funcționa dacă ar avea cărți, încălzire și curent electric. Dar, cum, practic, curent electric nu are și nici încălzire, iar cărțile sunt „arse de soare și mâncate de șoricei”, stă mai mult închisă. Tânăra bibliotecară Codruța Boncean este angajată în Primărie, pe postul de „consilier la cultură și bibliotecară”. Ea spune că, personal, nu știe vreun bibliotecar care să fie angajat doar bibliotecar: „ ești pus să încasezi taxe și impozite, să faci orice e nevoie!”
Are norocul de a fi protejată de Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern în februarie anul acesta prin care, instituțiile de cultură au fost exceptate de la tăieri de personal și reduceri de cheltuieli. Astfel, postul ei nu va fi restructurat dar are și „nenorocul” ca pe un astfel de post să primească cu aproape 1200 de lei mai puțin la salariu față de colegii ei funcționari. „Bibliotecarii au avut dintotdeauna salarii mai mici, nu știu de ce se consideră așa. Eu fac și muncă în primărie, tot ce trebuie făcut, că suntem puțini angajați, doar șase de toți. Și cu toate astea, am salariu mai mic.”
Codruța face activități cu elevii la școală sau la Căminul Cultural, oriunde găsește un loc bun, chiar dacă nu dispune de un spațiu propriu. Ea și soțul ei coordonează și un ansamblu de dansuri populare. „Le-am spus elevilor noștri, dacă abandonați școala- că prin clasa a opta cam vor să plece- nu vă mai primesc la dansuri și așa i-am făcut pe mulți să continue școala.” Codruța recunoaște că o comună mică și săracă, așa cum este Dăbâca, care are 1400 de locuitori, „abia se susține pe ea, de unde bani și pentru bibliotecă?”
Dacă ar fi după ea, ar desființa fondul de carte deteriorat („ducem cărțile deteriorate după noi doar în hârtii că altfel ele sunt inutile”), ar renunța și la calculatoarele din spațiul acela, care sunt și ele „stricate” și ar amenaja un muzeu în încăperea din spate a bibliotecii. „Iar în față aș pune câteva rafturi cu cărți pentru copii și acolo aș face diverse activități”. Dar până atunci, pentru cei 140-200 de copii din comună, Codruța aduce cărțile ei de acasă, din care îi citea fetiței sale, și le citește copiilor din sat.
Iar dacă vreți să o găsiți, este zilnic în Primăria Dăbâca, făcând cam tot ce i se dă de făcut. Primăria se află într-o modestă casă boierească, nerenovată, care încă mai are ușile vechi cu sticlă și perdeluțe de nailon, iar scaunele cândva tapițate cu piele ecologică sunt acum jupuite toate.
Ultimul Papillon la Panticeu
Nici la Panticeu nu mai este bibliotecă. „Nu avem nici bibliotecar, nici bibliotecă. Este închisă de multă vreme, sunt 11 ani de când am venit eu aici și ea tot închisă era”, mărturisește Adriana Mihăilă, secretarul general al Primăriei.
Există un fond de carte depozitat la Căminul Cultural. Mihăiță de la Registratură trebuie să știe, că „el mai umblă pe acolo”. Vine domnul Mihăiță Oros și, sfios, recunoaște că mai mergea prin fosta bibliotecă, pentru că îi place să citească și mai umbla prin cărți. Ultima carte pe care a luat-o de acolo a fost „Papillon” de Henri Charrière, o carte de aventuri, celebră, după care s-a făcut și un film. Tot acolo sunt depozitate și niște calculatoare, toate „stricate”: „ne-au fost donate printr-un program internațional, dar nu mai sunt bune”.
Amândoi își amintesc că acum 20 de ani, fostul viceprimar era și bibliotecar. „Biblioteca era foarte frumoasă, avea cărțile pe rafturi frumos aranjate, ferestre mari, covoare pe jos, îți era drag să mergi acolo. După ce s-a desființat postul de bibliotecar, și locul acela a început să se degradeze. „Pe vremuri oamenii citeau, și eu citeam. Acum, pe strada mea, doar două case din zece mai sunt locuite. Tinerii pleacă, nu știu ce viitor mai avem nici noi, dar biblioteca!”
Cum văd acești funcționari de la sate viitorul bibliotecilor și al culturii?
„Chiar ieri vorbeam cu o colegă dintr-o comună vecină – nu văd ce viitor mai au aceste biblioteci! Și nu știu cum ne vom descurca în general, pentru că noi trebuie să dăm afară șase angajați. Comuna are 1695 de locuitori, iar legea de acum zice că angajații trebuie să fie în funcție de numărul de locuitori, numai că, în realitate, reducerile sunt la fel și dacă ai peste 1600 de locuitori, și dacă ai mai puțini!”
Cum să nu ucizi o bibliotecă
În comuna Iclod, la 35 de km de Cluj-Napoca, găsim și o bibliotecă deschisă. Anca Maria Rus se ocupă de ea de 20 de ani. La început a fost încadrată ca bibliotecar, dar de vreo 9 ani este angajată ca referent și bibliotecar în Primărie. Acesta este un caz fericit pentru că biblioteca se află într-o aripă laterală chiar în clădirea Primăriei. Astfel, spațiul beneficiază de utilitățile Primăriei, este încălzit și întreținut de instituție. Iar „doamna Anca”, așa cum îi spun copiii, poate fi găsită oricând.
Încăperea bibliotecii este destul de mare, plină de desene colorate făcute de elevi. Lucrările lor, expuse încă din hol, înfățișează personaje din cărțile citite. Ne zâmbesc de pe hârtie Zorro, Heidi, dar și cineva care ne arată „Cum să-ți vinzi familia extratereștrilor”.
În bibliotecă au loc activități săptămânale, un calendar lipit pe ușă arată câte sunt și când au loc, fiind stabilite împreună cu școala încă de la începutul anului. Aici au loc evenimentele când sărbătoresc prin lectură sau jocuri, zilele cărților, ale cititului sau Ziua copilului. Și tot la Bibliotecă s-a pus în scenă o piesă de teatru.
Pe o masa lungă, stau așezate cărțile pentru copii, așa cum le place lor să le găsească. „Dacă le înșir astfel, îi atrag să le citească”, ne spune doamna Anca, „le iau mai ușor de pe masă decât de pe raft. Eu îi mai și păcălesc, că le schimb des și ei zic: Vai, doamnă, ați adus cărți noi!”
Tot în această sală se află calculatoarele și videoproiectorul primite donație prin programul „Biblionet”. Toate sunt funcționale și încă sunt folosite.
După cum ne mărturisește bibliotecara, elevii preferă cărțile noi, cu o prezentare frumoasă. Pun mîna pe cele care sunt colorate și au o grafică modernă, atractivă. „Dacă școala le cere și sunt nevoiți să citească și cărțile vechi, le iau, dar nu cu plăcere. E foarte important să avem carte reeditată în condițiile actuale, să fie nouă și frumoasă! Pentru ei asta contează.”
O data la două săptămâni, „doamna Anca” merge și la școala din Livada, un sat vecin, aparținând comunei. „Nici școala de acolo nu are bibliotecă, de aceea mă duc eu la ei, le duc alte cărți și le iau înapoi pe cele citite.”
Biblioteca din Iclod participă și la concursuri internaționale cum este „Prietenie pe o sfoară”, organizat de Biblioteca Județeană Brașov, dar și la evenimentele organizate de Biblioteca Județeană de la Cluj.
„Noi nu vom renunța niciodată la bibliotecă”, spune primarul Emil Pîrțoc. Este primar al comunei din 2012, fost sportiv de performanță și poet în timpul liber. Alocă anual o sumă de bani din bugetul local pentru achiziția de carte, cam 1000 de lei, din care se fac achiziții publice. „Prima condiție ca să existe bibliotecile este să existe bibliotecari”, conchide primarul din Iclod. „Pentru că, altfel, urmăm programul ăsta de îndobitocire până la capăt, ne ducem tot mai în jos!”
Primarul din Iclod spune că a optat pentru angajarea bibliotecarei ca referent tocmai pentru ca salariul ei să fie mai mare: „N-ar fi fost drept să muncească mai mult și să ia bani mai puțini!” Astfel, doamna Anca se ocupă de bibliotecă și de arhiva primăriei, iar cel mai important este că acolo poate fi găsită oricând o caută vreun copil.
Cât privește o posibilă strategie de creștere a interesului pentru citit în rândul adulților, primarul este pesimist: „Nu-i poți aduce nici la biserică, dar la bibliotecă! Iar dacă organizăm activități educative pentru părinți, participă tot ăia educați!”
Pentru copii au găsit o formula de succes: nu au voie la calculatoarele din bibliotecă până când nu citesc o jumătate de oră din cărțile de acolo.
Comuna Iclod are, în mod exceptional, un Centru Cultural, cu Muzeu etnografic și un Amfiteatru în aer liber, unde au loc spectacole și alte evenimente publice.
„Cultura și educația la sate sunt foarte importante”, spune primarul, „altfel ne prostim tot mai rău și vedeți ce iese de aici!”
Și Iclodul trebuie să concedieze opt oameni din 27, dar primarul spune că nu va renunța la bibliotecă. Nemulțumirea edilului este legată de faptul că aceste reduceri de personal au luat în calcul doar numărul de locuitori: „Ori, noi avem la Iclod 14 obiective mari de întreținut, mult mai multe decât alte commune. Cum împart bugetul? Nu pot să opresc activitatea. Ni se spune să externalizăm, dar așa costă și mai mult!”
La Apahida – cum se face când se face
La parterul unui bloc, în spațiul care ar fi trebuit să funcționeze o grădiniță, se lucrează pentru amenajarea viitoarei biblioteci. Acolo va fi bibliotecă și centru de excelență pentru copiii care vor să se pregătească de olimpiade sau pentru facultate. „Când am văzut spațiul acela mi-am zis că nu e bun pentru grădiniță, construim clădire nouă pentru ea. Așa că am pornit reamenajarea lui – în toamna aceasta va fi gata! – și vom inaugura acolo biblioteca noastră care va avea și un centru de excelență”, spune Cristina Belce, primarul comunei Apahida.
Deocamdată cărțile fostei biblioteci sunt depozitate în saci, la școală.
Vechea bibliotecă a funcționat până la pensionarea bibliotecarei, iar de anul acesta primărița comunei intenționează, „cu toată criza asta”, să angajeze o bibliotecară: „Veți vedea că voi reuși!”
În același timp își face planuri cum va organiza activitatea acolo: evenimente cu scriitori, colecte de carte, parteneriate cu instituțiile culturale din Cluj-Napoca.
„Nu există dezvoltare fără educație”, consideră Cristina Belce, „noi vrem economie performantă, să avem de toate, dar asta nu se poate fără carte.”
De aceea vrea să combine biblioteca cu un centru de excelență: „Încercăm să oferim șansa la educație și să convingem, asta cred că trebuie făcut. Fiica mea citește de când era copil, îi place foarte mult să citească și astăzi. Eu îmi amintesc cât mă bucuram când primeam cărțile, îmi plăcea și mirosul de hârtie, de cerneală și radiera o miroseam. Important e să iei contact cu cartea, cu scrisul și cititul de mic, așa deprinzi plăcerea asta.”
Apahida are – „pe hârtie” – 17.600 de locuitori, dar în realitate numărul lor ajunge la aproape 24 de mii. În condițiile noilor reforme, trebuie să concedieze 11 oameni din 44 câți are acum Primăria, spune Cristina Belce.
„Sper să-mi permită organigrama să angajez bibliotecar, dacă nu, voi găsi eu o cale și tot vom avea bibliotecă în comună!”
Nota redacției: În articolul următor din seria destinată bibliotecilor vom publica o analiză a stării bibliotecilor din România comparativ cu alte țări precum și ce prevede Strategia culturală a României pentru ele. Strategie deocamdată pe hârtie, pentru că, încă nimeni nu și-a asumat-o ca s-o pună în practică.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
