
În contextul inflației ridicate din România, care afectează prețurile alimentelor, energiei și serviciilor, tot mai mulți români se uită către Bulgaria pentru cumpărături mai ieftine. Legislația europeană permite libera circulație a persoanelor și a bunurilor, însă există reguli clare care diferențiază bunurile destinate uzului personal de cele pentru revânzare, iar controalele vamale nu au rolul de a interzice deplasările, ci de a verifica respectarea acestor reguli, potrivit capital.ro.
Te-ar mai putea interesa și: Bulgaria accelerează economia după adoptarea euro. Creștere estimată la aproximativ 3 procente în 2026
Românii pot merge legal în Bulgaria pentru cumpărături, cu respectarea limitelor vamale
Achizițiile pentru uz personal – efectuate de o persoană fizică pentru consum propriu sau al familiei – sunt permise fără restricții stricte, atâta timp cât nu depășesc cantități rezonabile. În schimb, cantitățile mari de produse identice, ambalate comercial, pot fi considerate destinate revânzării, ceea ce implică verificări suplimentare, taxe vamale sau accize și declarații la vamă. Autoritățile urmăresc astfel să prevină comerțul neînregistrat și eludarea taxelor, nu să descurajeze cumpărăturile transfrontaliere.
Autoritatea Vamală Română precizează limitele pentru produsele accizabile: tutunul poate fi adus în România pentru uz personal până la 800 de țigarete sau până la 1 kg de tutun de fumat; băuturile alcoolice – până la 10 litri de spirtoase, 20 de litri de produse intermediare, 90 de litri de vinuri și alte băuturi fermentate și 110 litri de bere. Depășirea acestor limite nu este automat ilegală, dar poate atrage obligații suplimentare.
Poliția de Frontieră subliniază că românii beneficiază de controale minime la trecerea graniței, dar, în funcție de analize de risc sau suspiciuni privind scopul bunurilor transportate, pot fi efectuate verificări suplimentare. În cazul nerespectării condițiilor de ieșire sau introducere a bunurilor, călătoria poate fi întreruptă.

