Tribunalul Botoşani a respins o acţiune referitoare la studiile preşedintelui Nicuşor Dan, înaintată de o fostă judecătoare propusă de AUR la CCR


Tribunalul Botoşani a respins, vineri, ca nefondată, o acţiune a fostei judecătoare Lăcrămioara Axinte care a cerut Universităţii Bucureşti să facă publice informaţiile privind studiile preşedintelui Nicuşor Dan, informează Agerpres.

Acţiunea împotriva Universităţii Bucureşti a fost deschisă în luna februarie a acestui an, fostul magistrat invocând în acţiunea de solicitare de comunicare de informaţii de interes public de prevederile Legii 544/2001.

„Solutia pe scurt: Respinge acţiunea, ca neîntemeiată. Cu recurs. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei”, potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro.

Acţiunea în instanţă a fost declanşată după ce fostul judecător a fost nemulţumit de răspunsul primit pe cale administrativă din partea Universităţii Bucureşti.

Citește și: CEDO a respins plângerea medicului Brădișteanu împotriva României și a decis: Confiscarea averii nejustificate este legală și proporțională. A rămas fără 737.000 de franci elvețieni

Axinte vrea să ştie dacă Nicuşor Dan a fost înmatriculat ca student la Facultatea de matematică între anii 1989-1992 şi dacă acesta şi-a finalizat studiile la Universitatea Bucureşti. Ea solicită, prin intermediul instanţei, ca universitatea să îi pună la dispoziţie atât copie după foaia matricolă a preşedintelui, cât şi după diploma de licenţă.

„Noi toţi avem dreptul să cunoaştem adevărul despre studiile făcute de actualul preşedinte al României. Există nişte neconcordanţe, atât pe site-ul oficial al campaniei electorale, în care afirmă că a absolvit Facultatea de matematică a Universităţii Bucureşti. Neconcordanţa este între această afirmaţie personală de pe site, pentru că este pusă la persoana I singular, neconcordanţele din CV-ul disponibil pe site-ul Camerei Deputaţilor. O să vedeţi că sunt nişte studii care se suprapun. În acelaşi interval de timp a fost şi student la Ecole Normale Superieur, a fost şi masterand şi a fost şi doctorand. Apoi am văzut şi modalitatea în care a fost obţinut atestatul de echivalare a unei diplome de studii aprofundate din Franţa cu o diplomă de licenţă din România”, a declarat, în momentul deschiderii acţiunii, Lăcrămioara Axinte.

Fosta judecătoare a fost propusă de Alianţa pentru Unirea Românilor pentru un post de judecător la Curtea Constituţională a României.

(Sursa foto: Administrația Prezidențială)



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *