
Sorin Grindeanu a anunțat oficial, în urma ședinței conducerii PSD de miercuri, că partidul l-a desemnat în unanimitate pentru funcția de prim-ministru, în contextul negocierilor pentru formarea viitorului Guvern. Decizia vine în cadrul strategiei social-democraților de a-și asuma direct conducerea Executivului și de a intra în discuții politice cu o poziție consolidată.
„Vom avea o echipă de negociere care să discute cu partidele politice draftul unui acord politic. Vorbim de lucruri generale, legate de prioritățile pe termen scurt și mediu și respectarea cifrelor de deficit și nu de condiții puse PSD. PSD va avea deplină autonomie asupra programului de guvernare. Dacă va fi un Guvern PSD, nu se va teme și nu va sta cu căciula în mână în fața nimănui”, a adăugat Grindeanu.
Te-ar mai putea interesa și: PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Grindeanu, desemnat premier de PSD. Partidul cere autonomie totală și respinge rotativa guvernamentală
În declarațiile făcute la finalul reuniunii, Grindeanu a subliniat că PSD consideră situația politică și economică a României una „extrem de complicată”, cu efecte vizibile asupra economiei și asupra puterii de cumpărare a populației.
El a afirmat că ultimele evoluții, inclusiv ceea ce a numit „experimente nefericite” din ultimul an, au contribuit la scăderea nivelului de încredere al cetățenilor în clasa politică, pe care a descris-o drept „zero” în acest moment. În opinia sa, toate partidele poartă o parte de responsabilitate pentru această situație.
„România se află într-o situație extrem de complicată. Economia se resimte, după experimentele nefericite, mai ales din ultimul an, iar puterea de cumpărare a populației și în special a categoriilor vulnerabile s-a prăbușit. Avem nevoie rapid de un Guvern funcțional și nu de un nou sezon de conflicte politice. Încrederea oamenilor, a românilor, în clasa politică este zero în acest moment. Toți, inclusiv noi, avem partea noastră de responsabilitate pentru că s-a ajuns în acest punct”, a declarat Sorin Grindeanu

