Sindaliștii din educație îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea primului pachet de austeritate. ”Nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!”



Nemulțumiți de unele măsuri pentru care guvernul și-a asumat răspunderea în parlament, sindicaliștii așteaptă ajutor de la Nicușor Dan. Ei îi cer șefului statului să nu promulge legea privind primul pachet de austeritate.

”Domnule Președinte, nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!”, îi spun sindicaliști președintelui, într-un comunicat dat publicității marți și semnat de liderii principalelor trei federații sindicale din educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală ”Alma Mater”.

Citește și Nicușor Dan a promulgat legea! Parlamentarii cu case în București nu vor mai primi bani de chirie

”Măsurile în domeniul învățământului preuniversitar și superior stabilite de Executiv, dacă vor fi puse în practică, vor afecta grav atât angajații, cât și beneficiarii educației. În susținerea demersului nostru este și răspunsul pentru mass-media dat de Institutul de Științe ale Educației – singura instituție publică având ca atribuții cercetarea, dezvoltarea și inovarea în educație, pentru cunoașterea și înțelegerea contextelor, fenomenelor și proceselor educaționale, în vederea fundamentării deciziilor de politici publice în domeniul educației, pe baza datelor de cercetare”, spun sindicaliștii.

Sindicatele îi cer lui Nicușor Dan să fie eliminate măsurile ”care vor afecta grav” educația

În același comunicat, sindicaliștii avertizează cu privire la consecințele asupra învățământului ale măsurilor din primul pachet de austeritate.

”- Actuala norma didactică de predare este la nivelul mediu al UE și nicidecum în mod diversionist ‘cea mai mică’, așa cum a afirmat public ministrul Educației, Daniel David, iar, prin majorarea normei didactice cu două ore, România se va plasa peste media înregistrată la nivel european;

– creșterea numărului de elevi la clasă va aduce deservicii atât actului didactic, cât și beneficiarilor primari ai educației.

– aglomerarea claselor va conduce la o scădere a rezultatelor elevilor, inclusiv la evaluările internaționale, așa cum rezultă și din studiile internaționale TIMSS și PIRLS”, arată sindicaliștii.

Federațiile din educație consideră ”obligatoriu” ca șeful statului ”să retrimită Parmentului Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare și să solicite eliminarea articolelor care vor afecta grav sistemul educațional pe termen lung”.

”Sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, măsurile contra educației să fie stopate”, se mai spune în comunicat.

Sindicaliștii precizează în final că vineri, la ora 11:00, o delegație a celor trei federații va depune ”și un material în acest sens la Președintele României”.

Citește și Dominic Fritz, despre cazul Piedone: Inclusiv corupții și criminalii au drepturi. Justiția nu se face așa



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *