Satul neolitic de la Drăgăneşti-Olt, numit şi arheoparcul gumelniţean, atrage an de an vizitatori din toate colţurile lumii dornici să descopere…
CNN: Trump își expune deschis disprețul față de Europa în noul său plan de securitate națională
În cele 33 de pagini pline de formulări și nemulțumiri, care se autodefinesc drept strategia „America First”, documentul reușește să îi…
Ce trebuie să pui neapărat în bradul de Crăciun. Două obiecte de neratat, ce simbolizează – Stiri Bune
Împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai iubite datini. Din plastic sau natural, miniatural sau imens, acesta nu lipsește…
Cartierele istorice din Timişoara, transformate cu ajutorul fondurilor europene
Şeful Autorităţii de Management al Programului Regional Vest, din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Georgiana Radac, a declarat, vineri,…
Petrolierul rus Kairos, lovit de o dronă ucraineană în Marea Neagră, a eșuat pe coasta Bulgariei
Timur Bey începuse remorcarea pe 3 decembrie, la ora 17:30, ora locală, iar nava Kairos fusese tractată inițial spre Tuzla, însă…
Ce mașină are prioritate într-o astfel de intersecție. Nu mulți șoferi știu care este răspunsul corect – Stiri Bune
Atunci când conduceți de mult timp, șofatul devine un obicei familiar, lucru care te-ar putea face să crezi că ești un…
Aktual24 |USR-PSD. Un război pentru eternitate
PSD și USR sunt din nou în război pe tema problemei de la Paltinu care a lăsat câteva localități fără apă.…
A încetat din viață, Frank Gehry, vizionarul architect, autor al unor clădiri emblematice precum Muzeul Guggenheim din Spania
Credința că „arhitectura este artă” a făcut parte din identitatea lui Frank Gehry încă din copilărie. Întrebat fiind dacă a avut…
Trump a câștigat Premiul FIFA pentru Pace
Președintele american Donald Trump a câștigat, vineri, Premiul FIFA pentru Pace. Acesta i-a fost acordat liderului de la Washington cu ocazia…
Guvernul începe implementarea Strategiei de reformă a companiilor de stat. Printre ele, CFR, Metrorex și Tarom
Memorandumul inițiat de viceprim-ministrul Oana Gheorghiu și aprobat de Guvern prevede, la propunerea ministerelor tutelare, lista primelor 17 întreprinderi publice centrale…







