ce spune despre rolul lui Dragnea la protestul din 10 august


Fostul viceprimar PSD al Capitalei, Aurelian Bădulescu, a făcut declarații în fața instanței privind presupusa implicare a lui Liviu Dragnea în evenimentele din 10 august 2018.Convocat ca martor la ultimul termen al dosarului din 10 august, Bădulescu a declarat că Jandarmeria era informată în legătură cu infiltrarea protestului de către galeriile de ultrași, relatează Epoch Times.

Fostul viceprimar a mai declarat că a sugerat să se oprească şi metroul şi i-a spus secretarului de stat Mihai Dan Chirică de la MAI (actualmente inculpat în dosar) să oprească metroul sau măcar să dispună ca acesta să nu mai oprească în Piaţa Victoriei, pentru că era clar „că urma să fie restabilită ordinea în Piaţă.” Iar restabilirea ordinii, aşa cum s-a văzut ulterior, s-a făcut, cu violenţă şi gaze, după ce infiltraţii violenţi, pe care Jandarmeria nu a făcut nimic să îi oprească, au început să arunce cu pietre, sticle etc. în jandarmi şi au atacat-o pe Ştefania, acţiune care a justificat intervenţia în forţă a jandarmilor.

Însă, spune Bădulescu, un consilier al lui Liviu Dragnea i-a cerut să nu oprească circulaţia. Întâlnirea cu respectivul consilier a fost cerută de Dragnea personal, spune Bădulescu. Reamintim că Dragnea a negat permanent orice răspundere pentru ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei şi, de asemenea, orice implicare.

Continuarea, pe Epoch Times.

Citește și: Cum se blochează un dosar penal: cazul Minea și judecătorul care nu își motivează hotărârea

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Inquam/Călin George



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *