Poliţiştii din municipiul Reghin efectuează cercetări după ce 14 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost găsite răsturnate, au anunţat, duminică, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mureş, informează Agerpres.
„La data de 12 aprilie 2026, în jurul orei 11:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc, din municipiul Reghin, ar fi fost răsturnate. În baza sesizării, a fost constituită o echipă operativă de cercetare, iar în urma deplasării la faţa locului şi a verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în noaptea de 11/12 aprilie 2026, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta cimitirului, unde ar fi dislocat, prin împingere, monumentele funerare aferente unui număr de 14 morminte”, a arătat IPJ Mureş.
Potrivit sursei citate, din verificările efectuate până în prezent a reieşit că monumentele funerare nu au fost distruse.
„Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Reghin, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, continuă cercetările în vederea identificării persoanelor implicate şi luării măsurilor legale care se impun, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ‘profanarea de cadavre sau morminte’”, a mai comunicat IPJ Mureş.
(Foto: Inquam Photos / George Calin)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
