DIR NEWS

Peștele este o sursă valoroasă de proteine, minerale și acizi grași polinesaturați, precum omega-3, scrie Mediafax. Totuși, în ciuda beneficiilor sale nutriționale, consumul anumitor specii poate implica riscuri pentru sănătate din cauza concentrației de mercur. Chiar dacă legislația alimentară europeană impune limite stricte pentru acest metal greu, specialiștii recomandă prudență, notează Diario de Sevilla.

„Nu toți peștii sunt la fel de siguri”, avertizează dr. María Muñoz, specialistă în aparatul digestiv.

Te-ar mai putea interesa: Cum să slăbești dacă ai peste 50 de ani. Ce este și cum funcționează dieta inversă

Mercurul și alte metale grele care poluează apele marine se regăsesc în peștii și fructele de mare consumați de oameni. În mod obișnuit, speciile de pești mai mari acumulează cantități mai mari de mercur decât cele mici, ca urmare a fenomenelor de bioacumulare și biomagnificare.

„Bioacumularea este procesul prin care un organism acumulează substanțe toxice în corp mai repede decât le poate elimina”, explică specialista.

Din acest motiv, peștii cu o durată de viață mai lungă au tendința de a acumula cantități mai mari de metale grele. Procesul de biomagnificare presupune „creșterea progresivă a acumulării de substanțe toxice pe măsură ce urcăm în lanțul trofic” – astfel, prădătorii preiau contaminanții din organismele de care se hrănesc.

Ce pești au cel mai puțin mercur?

Agenția Spaniolă pentru Siguranță Alimentară și Nutriție (AESAN) avertizează că mercurul poate afecta dezvoltarea sistemului nervos central, fie prin consum direct, fie prin transmitere placentară sau prin laptele matern.

Peștii de dimensiuni mari, carnivori și cu durată lungă de viață sunt cei mai predispuși la acumularea de contaminanți. Printre aceștia se numără tonul roșu, peștele-spadă, rechinul și știuca. Consumul acestor specii ar trebui redus în cazul persoanelor vulnerabile – femei însărcinate, mame care alăptează și copii sub 10 ani. „Adulții sănătoși pot consuma acești pești o dată pe lună”, afirmă Muñoz.

În schimb, peștii cu conținut mai scăzut de mercur sunt „cei de dimensiuni mici, cu viață scurtă sau proveniți din ape reci” și pot fi consumați mai des, chiar de 3-4 ori pe săptămână. Printre aceștia se numără sardina, anșoa, macroul, bibanul de mare, somonul, păstrăvul și altele.

Cum reducem cantitatea de metale grele când gătim peștele?

Pentru a reduce cantitatea de metale grele, specialista recomandă următoarele măsuri:

• Alternează consumul de pește alb și pește albastru și acordă prioritate speciilor cu un conținut scăzut de mercur;
• Îndepărtează pielea – acest lucru ajută la reducerea cantității de mercur și alți contaminanți, în special dacă peștele este gătit la cuptor sau pe grătar;
• Evită utilizarea capului și a măruntaielor pentru supe sau ciorbe, deoarece aceste părți tind să acumuleze cele mai multe metale grele;
• Alege metode de gătit mai sănătoase, precum gătirea la aburi, în hârtie de copt (papillote) sau fierberea. Evită prăjirea;
• Folosește condimente cu efect chelant, precum coriandrul și usturoiul, care pot lega ionii metalici și reduce absorbția metalelor grele. Lămâia sau oțetul contribuie, de asemenea, la diminuarea absorbției mercurului.

În final, doctorița recomandă și combinarea tuturor acestor sfaturi.

„Poți combina toate aceste trucuri – de exemplu, să gătești peștele la papillote, fără piele și condimentat cu lămâie, usturoi și coriandru”, concluzionează Muñoz.

Te-ar mai putea interesa: Ţeapă all inclusive la un hotel de 4 stele din Mamaia. Mâncare proastă, condiţii modeste şi preţuri uriaşe