De ce spune Victor Ponta că Ion Iliescu a fost „cel mai bun președinte al României de după 1989” – Stiri Bune


Victor Ponta a vorbit despre Ion Iliescu în emisiunea „Ai aflat! cu Ionuț Cristache”, unde l-a caracterizat ca fiind „cel mai bun președinte al României de după 1989. În cadrul interviului, politicianul a explicat și contextul în care fostul președinte Iliescu l-a numit „cârlan”.

Invitat în emisiunea lui Ionuț Cristache, Victor Ponta a deschis cutia de amintiri despre Ion Iliescu. „Categoric a fost, nu știu dacă singurul, probabil că singurul, dar cel mai bun

președinte al României de după 1989. Cu bune, cu rele, nu îi uit nici mineriadele, dar e totuși președintele care ne-a băgat în NATO și care sub el s-au încheiat negocierile cu Uniunea Europeană”, a declarat Victor Ponta conform gândul.ro

Referirea făcută la Ion Iliescu a fost făcută în comparație cu ceilalți președinți care au ocupat scaunul de la Cotroceni. „Mai ales dacă îl compari cu ce a venit după Ion Iliescu – Băsescu,

Iohannis și acum, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă: Nicușor. Nu l-am cunoscut la început, ci după 2005, o super personalitate”, a mai adăugat fostul lider PDS.

Victor Ponta a comentat și episodul în care fostul președinte Iliescu l-a numit „cârlan”. Această referire nu l-a deranjat.

„Avea dreptate. Eram cârlan atunci, cal, de ăsta tânăr, nărăvaș sau cred că și la miei se spune așa. De altfel, în campania electorală de anul ăsta am predat titlul de Cârlan, i l-am predat

lui George Simion da, sper că și el să se maturizeze cum m-am maturizat și eu. N-a fost o jignire în niciun caz, dimpotrivă era o etichetă destul de bine pusă atunci”, a completat Victor Ponta.

DISCLAIMER!! Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *