Fechet face apel către actuala conducere a Ministerului Mediului să nu întrerupă programele de împădurire, evidențiind că „deșertificarea nu ia pauză”.
„Am preluat aproape 100 hectare împădurite prin PNRR odată cu mandatul de ministru. Am lăsat 27.000 hectare validate de Garda Forestieră Naţională (GFN) ca fiind eligibile pentru împăduriri, 14.700 hectare semnate de ambele părţi, dintre care peste 7.886 hectare plantate, plus alte 2.300 hectare la o semnătură distanţă (adică până la un total de 17.000 hectare), pe flux, cel mai probabil semnate şi de beneficiari, pe un grafic pregătit”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Mircea Fechet.
Te-ar mai putea interesa: Mircea Fechet, fost ministru al Mediului, atrage atenția: ”Primele nerușinate pentru pensionare de la Romsilva au surori gemene la CCR”
Mircea Fechet, apel către actuala conducere, în condiţiile în care pierdem în fiecare minut 50 mp prin deşertificare
Fostul ministru afirmă că este dezamăgit „că pădurile sunt primele pe lista de tăieri la Ministerul Mediului”. Potrivit acestuia, mai important decât cifrele punctuale este faptul că România are, în sfârșit, „un cadru funcţional care mobilizează – atât cât poate ţara asta – fermieri, primării şi mediul privat în jurul unei cauze comune, creşterea suprafeţei împădurite”.
„Ultimul lucru de care avem nevoie e un blocaj în lanţ care să frâneze o locomotivă care prinsese viteză (…) Am propus şi am reuşit să creştem în aprilie, prin Ordonanţă de Urgenţă, prima anuală pe care o primesc cei care îşi împăduresc terenurile de la 456 euro la 640 euro / hectar, pentru a-i sprijini pe toţi cei care vor să lase păduri vii, nu terenuri aride, generaţiilor următoare. Dorinţa mea a fost inclusiv să împădurim bretelele de autostradă şi de drumuri expres, însă pentru a reuşi, ai nevoie de terenuri, pe care nu le-am găsit.”
Fechet lansează un apel public către actuala conducere a Ministerului Mediului, evidențiind urgența continuării programului de împăduriri în mesajul său transmis sâmbătă.
„Pentru că România nu-şi permite un sezon de plantare ratat, în condiţiile în care pierdem în fiecare minut 50 mp prin deşertificare, fac un apel public către actuala conducere a Ministerului Mediului: reconsideraţi decizia de a scurta termenele şi păstraţi vechiul termen de depunere a proiectelor! Sprijiniţi oamenii care vor să planteze, nu-i pedepsiţi din motive birocratice! Sunt oameni care şi-au pus încrederea într-un program funcţional şi o industrie care aşteaptă predictibilitate. România are nevoie de continuitate în politici publice, mai ales acolo unde ele dau rezultate.”
Te-ar mai putea interesa: Numărul de urși din zona Brașovului crește alarmant. Autoritățile cer intervenția Ministerului Mediului