
Nicușor Dan și Tony Murphy au reafirmat angajamentul comun pentru consolidarea supravegherii financiare și pentru asigurarea unei gestionări corecte a resurselor Uniunii Europene, într-un context marcat de provocări economice și geopolitice.
Întâlnirea a evidențiat necesitatea unei cooperări continue între instituțiile europene și cele naționale, în vederea creșterii transparenței și a încrederii publice.
Președintele Dan a subliniat rolul instrumentelor de audit în consolidarea responsabilității instituționale
Președintele Dan a subliniat rolul instrumentelor de audit în consolidarea responsabilității instituționale, și a arătat că reziliența statelor membre depinde inclusiv de capacitatea acestora de a administra eficient fondurile europene și de a servi interesul public.
Șeful statului a apreciat activitatea Curții de Conturi Europene, și a făcut referire la rapoartele instituției privind viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene, și a susținut necesitatea unui buget european ambițios, orientat către coeziune, competitivitate și adaptare la noile provocări.
La rândul său, Tony Murphy a evidențiat rolul Curții ca element central al arhitecturii de încredere a Uniunii și a subliniat importanța cooperării cu instituțiile naționale de audit pentru protejarea intereselor financiare europene și îmbunătățirea guvernanței publice.

