DIR NEWS

Peste jumătate dintre românii care au participat la un sondaj realizat de INSCOP, publicat pe 22 iulie, consideră că regimul comunismului a fost, în general, benefic pentru România – mai exact, 55,8% dintre respondenți au această percepție, scrie Digi24.

Te-ar mai putea interesa: Nicușor Dan, reacție după ce 60% dintre români spun că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. „Mă îngrijorează profund”

Conform datelor, 85,1% dintre cei chestionați cred că mâncarea era mai sănătoasă în perioada comunistă, 75,1% apreciază calitatea filmelor românești de atunci, 58% spun că emisiunile de divertisment erau mai bune, iar 11,6% au aceeași opinie în privința muzicii.

Scopul cercetării a fost să determine în ce măsură aceste convingeri reflectă realitatea istorică sau sunt doar idealizări apărute pe fondul dezamăgirilor față de prezentul social și economic.

Era mâncarea mai sănătoasă sau nu?

Sociologul Gelu Duminică atrage atenția că nostalgia față de perioada comunistă ignoră realitățile dure ale vieții de atunci: cozi interminabile, rații stricte și o „egalitate în suferință” care uniformiza lipsurile, nu bunăstarea.

„Poate e așa, poate nu e așa. Știu că pentru mâncare stăteai cam nopți întregi la coadă. Pentru generația mai tânără, acest lucru nu are corespondent în realitate. Ca să iei trei iaurturi, la propriu, eram noaptea la rând. O noapte, în plină iarnă, da? La minus 10 grade, stăteai o noapte să iei trei iaurturi și un litru de lapte.

Sigur, poate mâncai mai sănătos, dar mâncai mai puțin. O jumătate de pâine pe zi, asta era rația. Sigur, melancolia e normală. Așa făcea toată lumea, era o egalitate relativ – la rând, la coadă, îl găseai pe doctor, îl găseai pe muncitor, îl găseai și pe judecător (poate exagerez). Era o egalitate în suferință, toți erau acolo. Doctorul îi spunea vânzătoarei: bună ziua, aveți oare o pâine în plus? Și era doctor”, spune Gelu Duminică, sociolog.

Un alt sociolog, Bogdan Voicu, subliniază că alimentele erau „mai sănătoase” în comunism doar pentru că nu existau aditivi – dar nici produse; cozi interminabile și lipsa cronică de alimente defineau o realitate în care duminica însemna drumuri la București pentru a cumpăra pâine sau carne.

„Mâncarea era într-adevăr mai sănătoasă, fiindcă nu avea niciun fel de substanțe adăugate în ea dintr-un motiv foarte simplu – nu existau. Nu aveai ce să mănânci. Acum, să fim serioși, făceam cozi de ore. Eu îmi aduc aminte, ploieștean fiind, veneam cu părinții mei duminica, singura zi liberă în săptămână, în Piața Amzei pentru că la noi nu se găsea nici carne, nu se găsea nici salam și atunci făceam cozi în București. Cam asta era duminica noastră, ca să putem să cumpărăm lucruri, inclusiv pâine.”, spune Bogdan Voicu, sociolog.

Au dispărut filmele de calitate?

Criticul de film Irina Margareta Nistor spune că filmele bune din comunism erau puține și adesea cenzurate, iar cele difuzate urmau teme propagandistice, nu pentru că nu existau talente, ci pentru că libertatea artistică era drastic limitată.

„Existau filme remarcabile, dar interzise – vezi Reconstituirea. E foarte important să nu uităm această treabă. Plus o parte din filmele lui Dan Pița, o parte din filmele lui Alexandru Tatos, la care se făceau foarte multe modificări din punct de vedere al cenzurii. Foarte puține filme ajungeau la televizor.

Dacă vreunul dintre actori fugea în străinătate, mai ales dacă era un actor principal, filmul nu mai putea fi dat. Lumea are senzația că filmele erau mai bune pentru că nu reușește să facă distincția între cele ale marilor actori, cu precădere actorii de comedie, vezi BD-urile (seria Brigada Diverse), unde sigur că ei jucau senzațional pentru că știau că nu pot juca altceva. Pe de altă parte, în fiecare replică pe care o spuneau, făceau cu ochiul publicului și încercau să înfrunte, pe cât se putea, cenzura și puterea.

Temele erau mai degrabă, în majoritate, despre mersul la țară, despre a deveni muncitor și cam aici ne concentram în mod special: să fim tovarăși de nădejde”, spune criticul de film Irina Margareta Nistor.

Sociologul Bogdan Voicu adaugă faptul că filmele, la acea vreme, treceau prin mâna Securității.

„Accesul la filmele făcute în România trecea prin mâna Securității. E acea afacere despre cum se multiplicau casetele care intrau în România și care erau toate o afacere a serviciilor secrete românești, care au câștigat. Se estimează peste 1.000.000.000 dolari din povestea respectivă”, spune Bogdan Voicu.

Istoricul Cosmin Popa atrage atenția că nostalgia după filmele din comunism ignoră propaganda ideologică masivă și faptul că, în dictaturi, arta nu se poate dezvolta cu adevărat.

„Depinde pe cine întrebi. Oamenii de o anumită vârstă au tendința să regrete trecutul, paradisul pierdut. Când vorbim în termenii judecății de valoare despre producțiile artistice, lucrurile sunt discutabile.

Foarte puțină lume își amintește de cantitatea impresionantă de filme ideologizate care promovau portretul activistului, portretul tânărului UTC-ist, și așa mai departe. Știu că în tiranie și în dictaturi arta nu se dezvoltă nicăieri în lume, niciodată nu s-a dezvoltat”, afirmă Cosmin Popa, istoric.

Sociologul Gelu Duminică spune că oamenii nu aveau unde să vizioneze filme, subliniind că cenzura era la ea acasă.

„Nu știu ce filme erau mai bune, că nu prea le vedeai. Nu aveai unde să le vezi. Ce știu și ce e evident era că cenzura era la ea acasă, nu oricine putea să producă un act artistic, orice act artistic trebuia să aibă pe cineva care să se uite pe script, de la securitate, să dea acordul și că artiștii aveau pumnul în gură.”, afirmă Gelu Duminică.

Muzica și divertismentul erau mai bune?

Criticul de film Irina Margareta Nistor povestește cum nostalgia pentru muzica din comunism ignoră actele de cenzură, precum interdicția de a cânta în limbi străine.

„Este o chestie de nostalgie, ea a continuat să existe – nostalgia pentru muzica ușoară, pentru că o parte dintre melodii au fost luate și folosite prin filmele românești ale noului val, tot cu o oarecare ironie. Amestecul de nostalgie și ironie e periculos până la un punct.

Nu aveau voie să cânte nimic în limbi străine, chiar dacă era o melodie în limbă străină, puteai să o cânți doar în limba română. Nu vi se pare ciudat? Nu cred că ar conveni nimănui să audă melodii străine celebre dintr-o dată cântate în română sau cei care vin la festivalurile din țară să fie puși să cânte în română. Mai gândiți-vă, că poate vă mai trece de nostalgii.”, spune Irina Margareta Nistor.

Bogdan Voicu a adăugat că:

„Accesul la altă muzică decât cea acceptată de către Partidul Comunist era nul”.

Istoricul Cosmin Popa e de părere că divertismentul era mai rafinat, dar nu și de o calitate mai bună.

„Divertismentul da, în virtutea faptului că se aplica cenzura la orice, era din anumite puncte de vedere mai rafinat, dar nu înseamnă că era de mai bună calitate. Era mai rafinat și încerca să transmită anumite idei fără să spună direct mare lucru.”, spune Cosmin Popa.

Te-ar mai putea interesa: Scandare comunistă la „Beach, Please”: tinerii au strigat numele lui Nicolae Ceaușescu. Ce reacție au avut autoritățile