Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Berlin, înaintea unei serii de convorbiri diplomatice programate pe parcursul zilei, gândite să stabilească „un plan de bătaie comun” al aliaților occidentali, înaintea întrevederii de vineri, din Alaska între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin.
Într-un mesaj transmis înainte de plecare, liderul de la Kiev a reiterat apelul la „punerea presiunii pe Rusia” pentru a obține un acord de pace corect și stabil.
Într-o aparentă avertizare la adresa lui Vladimir Putin, Zelenski a spus:
„Trebuie să învățăm din experiența Ucrainei și a partenerilor noștri pentru a preveni înșelăciunea din partea Rusiei. Nu există niciun semn că Moscova se pregătește să încheie războiul.”
El a subliniat că „eforturile coordonate și pașii comuni … pot forța Rusia să accepte pacea.”
Programul zilei
Conform agendei, convorbirile vor începe la ora 14:00 (ora României) cu o teleconferință internă între liderii europeni și Zelenski, urmată la ora 15:00 de o convorbire cu Donald Trump și vicepreședintele american JD Vance. Declarațiile de presă ale cancelarului german Friedrich Merz și ale lui Zelenski sunt așteptate la ora 16:00, înaintea unei discuții cu „coaliția celor dispuși” să sprijine Ucraina, la care participă și președintele României, Nicușor Dan, prin videoconferință.
Mesaj de la Moscova
Între timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexei Fadeev, a declarat că Trump și Putin vor discuta „toate problemele acumulate” în relațiile bilaterale dintre SUA și Rusia la întâlnirea lor de vineri din Alaska, minimalizând consultările cu liderii europeni, pe care le-a catalogat drept „nesemnificative”.
Budapesta critică
Unitatea europeană pe tema Ucrainei este pusă din nou sub semnul întrebării de Ungaria. După ce premierul Viktor Orbán a refuzat luni să semneze declarația comună a celor 27 de state UE în sprijinul Kievului, ministrul de externe Péter Szijjártó a lansat miercuri un atac direct la adresa lui Zelenski.
„Ungaria pledează pentru încetarea focului și negocieri de pace de trei ani și jumătate. Ucraina ar fi fost mai bine dacă @ZelenskyyUa ar fi făcut la fel. Sute de mii de vieți ar fi fost salvate și milioane de oameni nu ar fi fost nevoiți să-și părăsească locuințele,” a scris acesta pe rețelele sociale.
Szijjártó, un susținător de lungă durată al dialogului cu Moscova, a primit Ordinul Prieteniei din partea Rusiei în decembrie 2021 și a vizitat capitala rusă în repetate rânduri în ultimii ani.
Potrivit Bloomberg, acesta a efectuat cel puțin 13 vizite la Moscova de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, stârnind îngrijorări în rândul aliaților europeni.