Portugalia spune „stop” telefoanelor în școli. Elevii din primar nu vor mai avea voie cu dispozitive în clasă



Începând cu anul școlar 2025/2026, Portugalia implementează o măsură fermă care interzice utilizarea telefoanelor mobile în școlile primare. Decizia vine după ce Guvernul portughez a aprobat o Ordonanță de Urgență (OUG) prin care recomandarea anterioară de restricționare a telefoanelor mobile devine o reglementare oficială și obligatorie. Interdicția vizează toate dispozitivele electronice cu acces la internet, inclusiv smartphone-urile, în sălile de clasă din ciclul primar.

Te-ar ma iputea interesa și: Occidentul în beznă! O pană de curent uriașă afectează Spania, Portugalia și Andorra. Sebastian Burduja: ”La noi, nu sunt probleme în sistem”

Portugalia spune „stop” telefoanelor în școli

Această decizie este susținută de rezultatele unui program pilot desfășurat în anul școlar 2024/2025, când telefoanele au fost interzise temporar în peste 800 de școli. Studiul realizat de Centrul pentru Planificarea și Evaluarea Politicilor Publice a arătat beneficii clare: s-a înregistrat o scădere semnificativă a bullying-ului și a comportamentului indisciplinat în rândul elevilor. În învățământul gimnazial inferior, 59% dintre școli au raportat reducerea bullying-ului și 53,6% au constatat mai puțină indisciplină. În ciclul gimnazial superior, procentele au fost de 57,8% și 57,4%. Chiar și în licee, unde interdicția nu va fi aplicată, peste jumătate dintre directori au sesizat îmbunătățiri comportamentale.

În urma interdicției experimentale, elevii au început să socializeze mai mult în pauze, să se implice în activități fizice, să folosească bibliotecile și să își dezvolte relațiile sociale prin interacțiuni directe. Timpul liber a devenit mai valoros, contribuind la o atmosferă școlară mai sănătoasă și mai cooperantă.

Guvernul nu a specificat exact cum va fi implementată măsura în fiecare unitate de învățământ, lăsând o marjă de flexibilitate la nivel local, însă cadrul legislativ este clar: în clasele de învățământ primar, utilizarea telefoanelor mobile este interzisă.

Te-ar mai putea interesa și: ”Metoda franțuzească” de a lupta cu criza: angajații sunt relocați în Portugalia, pe salarii mult mai mici



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *