O veche legendă românească ne vorbește despre copilăria lui Iisus în Nazaret, unde, alături de alți copii, se juca pe malul râului modelând păsărele din lut. Ceea ce ieșea din mâinile Lui prindea viață – odată atinse, micile figuri de lut se transformau în păsări adevărate și zburau spre cer. Aceasta este, potrivit tradiției populare, originea rândunicilor, care de atunci și-au făcut adăpost pe streșinile caselor, aproape de oameni.
Iisus și nașterea rândunicii
Legenda spune că într-o zi, în timp ce Iisus făcea păsări din lut, un fariseu l-a zărit și, privindu-l cu dispreț, l-a întrebat ce face. Neînțelegând, a încercat să-i strice lucrul, dar Iisus a atins păsările, iar acestea au prins viață. Din acea clipă, s-au transformat în rândunele – la început cenușii – și au început să-și ridice cuiburi pe acoperișuri, aproape de oameni și de cer.
Rândunicile pe drumul Golgotei
Povestea merge mai departe, ajungând la momentul răstignirii Mântuitorului. Se spune că aceste păsări l-au urmat în tăcere dureroasă până pe Golgota. Într-un gest de iubire, au încercat să-I smulgă spinii din cunună, iar după moartea Sa, penele lor s-au înnegrit în semn de jale, devenind simboluri ale suferinței și devotamentului.
Sacrificiul rândunicii și binecuvântarea divină
O altă filă a legendei spune că, în chinul răstignirii, Iisus a cerut apă, dar i s-a oferit doar oțet. O rândunică, mișcată de durerea Sa, a zburat până la o sursă de apă și a adus în cioc o picătură pentru a-i potoli setea. Un soldat a încercat să o lovească, dar ea a reușit să aducă apă de două ori. Abia la a treia încercare a fost rănită. Iisus, impresionat de curajul și mila ei, a plâns și a binecuvântat-o. Din acel moment, rândunica a fost considerată o pasăre sfântă, iar tradiția spune că nimeni nu trebuie să-i distrugă cuibul.
