Președintele României, Nicușor Dan, a menționat luni, 28 iulie, la Palatul Cotroceni, aprecierea de care se bucură autoritățile din Republica Moldova pentru eforturile susținute în procesul de reformă și apropiere de Uniunea Europeană.
Te-ar mai putea interesa și: Românii vor putea să se programeze online în spitalele de stat. Declarațiile făcute de șeful CNAS, Horațiu Moldovan: „Pacienții se plâng că sunt direcționați dintr-un loc în altul”
România, sprijin pentru Republica Moldova în drumul spre UE. Nicușor Dan: „Avem oarecare expertiză”
În contextul discuțiilor despre parcursul european al Republicii Moldova, președintele a evidențiat sprijinul pe care România îl poate oferi, atât la nivel diplomatic, cât și tehnic.
Nicușor Dan a menționat că România poate pune la dispoziția autorităților moldovenești experți care au trecut prin toate cele 33 de capitole de negociere cu Uniunea Europeană. De asemenea, președintele a recunoscut că România a făcut, la rândul ei, numeroase greșeli în procesul de aderare, fapt care o califică acum să ofere sfaturi pertinente și bine fundamentate, în special legate de gestionarea eficientă a fondurilor de preaderare.
„Ce poate să facă România? România poate, pe de-o parte, în formatul ăsta diplomatic, la nivel de președinte, la nivel de miniștri de Externe, să preseze pentru continuarea acestui proces, când apar diferite chestiuni tehnice”.
„Din punct de vedere practic, România a trecut acum 20 de ani prin același proces. Și în măsura în care se solicită, avem experți care au trecut prin toți pașii ăștia, pe toate cele 33 de capitole de negocieri. A făcut și foarte multe greșe în România, evident, și tocmai din perspectiva asta știe să dea niște sfaturi competente, cum să folosești banii care vin, fondurile preaderare. Deci în măsura în care ni se solicită ajutorul, avem oarecare expertiză”, a declarat președintele.
Declarațiile au fost făcute în contextul primirii unui grup de copii români din diaspora, prezenți la cea de-a XVI-a ediție a Programului de Tabere „ARC”, desfășurat sub egida Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Te-ar mai putea interesa și: UE și Moldova își extind relațiile comerciale. Mai mult acces pe piață pentru produsele agricole moldovenești