Sergiu Opaeț, directorul Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din satul Teleșeu, raionul Orhei (Republica Moldova), a murit la vârsta de 35 de ani, după ce în ultima perioadă s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Decesul a avut loc în urmă cu trei zile și, deși cauza nu a fost făcută publică de familie, cazul a stârnit numeroase discuții în spațiul public.
Înainte de a înceta din viață, profesorul a fost internat la Institutul de Pneumologie „Chiril Draganciuc”. De pe patul de spital, el a publicat un mesaj apăsat pe o rețea de socializare, în care vorbea despre presiunea permanentă de a performa și despre felul în care volumul de muncă și responsabilitatea i-au afectat echilibrul:
„M-au ajuns masteratele, recalificările și directoriile și dorința de a fi bun în toate. Știți ce… i-a mai duceți-vă voi **** cei cu perfecțiunea, că în 5 minute te uită toți, iar tu într-un final lupți pentru 5 minute din viața ta”, scria tânărul director.
După apariția mesajului, moartea sa a fost pusă de unele voci pe seama suprasolicitării profesionale. În replică, ministrul Educației din Republica Moldova, Dan Perciun, a transmis că decesul nu are legătură cu „arderea profesională”, ci cu o maladie gravă, de lungă durată:
„Eu știu motivele decesului, însă, fiind o situație sensibilă, doar familia le poate face publice. Este vorba despre o maladie, nu de suprasolicitare sau de volumul de muncă. Este adevărat că, în general, sistemul se confruntă cu fenomenul burnout-ului, dar în acest caz discutăm despre probleme de sănătate complicate, existente de mai mult timp”, a precizat ministrul.
Disclaimer: Site-ul ziaristu.ro este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.


