Liniștea a căzut peste salon ca o pătură grea.Nimeni nu îndrăznea să răspundă.
Doamna Margareta a zâmbit forțat și a pășit înainte.— Sunt sigură că vă referiți la… nora mea. E ocupată. Se odihnește.Alexandru Valmonte a privit-o lung.Privirea aceea a făcut-o să înghită în sec.— Nu. Elena nu se odihnește niciodată când e vorba de alții. O cunosc prea bine.S-a întors spre unul dintre ospătari.— Arată-mi bucătăria.Un murmur neliniștit a străbătut invitații.Ușa bucătăriei s-a deschis.Elena era acolo, cu șorțul murdar, cu mâinile roșii de detergent. A ridicat privirea și a încremenit.Alexandru Valmonte s-a apropiat încet.A privit-o.Apoi… s-a pus în genunchi.— Prințesa mea — a spus cu o voce tremurată.Farfuria i-a scăpat Elenei din mână și s-a spart.— Tată…Doamna Margareta a simțit că i se taie picioarele.Alexandru s-a ridicat și s-a întors spre invitați.— Vă prezint pe Elena Valmonte. Moștenitoarea familiei noastre. Fata care a ales să trăiască simplu, departe de averi și putere.A privit-o pe Margareta.— Iar voi ați pus-o să remembers.Un tânăr avocat a intrat în salon și a întins un dosar.— De mâine, toate contractele firmei dumneavoastră sunt suspendate — a spus calm Alexandru. — Casa aceasta, terenurile, conturile… totul era garantat de Valmonte Royal Holdings.Margareta a căzut pe un scaun.— Elena nu a spus nimic — a continuat el. — Pentru că a fost crescută cu demnitate. Dar tăcerea ei se termină aici.Elena și-a scos șorțul încet.A mers drept.A privit-o pe Margareta în ochi.— Nu mai sunt slujnica nimănui.În seara aceea, lumea bună a plecat mai devreme.Puterea și-a schimbat stăpânul.Iar Elena… a ieșit din bucătărie pentru totdeauna.
