Kremlinul a reacționat, marți, într-un mod rezervat la o declarație fermă a președintelui american Donald Trump, care a impus un nou termen limită de 10-12 zile pentru ca Rusia să facă progrese reale în direcția încheierii războiului din Ucraina. În lipsa unui acord de încetare a focului în acest interval, Trump a amenințat că Moscova va fi supusă unor noi sancțiuni internaționale.
Te-ar mai putea interesa și: După semnarea acordului cu Trump, Uniunea Europeană recunoaște că nu are cum să garanteze investiția de 600 de miliarde de dolari promisă
Trump presează Kremlinul. 10 zile pentru pace în Ucraina sau urmează noi sancțiuni
Comentariul lui Trump vine la doar două săptămâni după ce, pe 14 iulie, impusese inițial un termen de 50 de zile pentru Rusia, cu amenințarea unor sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei și a partenerilor săi comerciali. Însă, aflat luni în Scoția, liderul american a declarat că termenul a fost scurtat dramatic, justificând schimbarea prin lipsa oricărui progres în negocieri.
Trump a precizat că „nu mai este atât de interesat să discute” cu Vladimir Putin, semn că relațiile bilaterale sunt într-un punct critic, în ciuda mai multor convorbiri telefonice recente dintre cei doi lideri.
Reacția oficială a Kremlinului a fost una minimalistă. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că Moscova „a luat notă” de declarația președintelui Trump și a reiterat că „operațiunea militară specială continuă”, folosind terminologia oficială adoptată de regimul de la Moscova pentru a descrie războiul declanșat împotriva Ucrainei.
Peskov a mai adăugat că Rusia „rămâne angajată în procesul de pace” și că va urmări asigurarea propriilor interese în cadrul negocierilor legate de conflictul din Ucraina. El a refuzat, însă, să comenteze afirmațiile legate de dezinteresul lui Trump de a continua dialogul direct cu Putin.
Te-ar mai putea interesa și: Trump îi dă lui Putin „10-12 zile” să încheie războiul din Ucraina: „Sunt dezamăgit. Nu are rost să mai așteptăm”