UE aplică provizoriu acordul de liber schimb cu Mercosur. Schimburile comerciale ar putea începe în două luni



Președinta Comisia Europeană, Ursula von der Leyen, a anunțat că Uniunea Europeană va trece la aplicarea provizorie a acordului de liber schimb UE–Mercosur, în ciuda controverselor și a opoziției venite din mai multe state membre și din partea sectorului agricol european. Decizia vine într-un moment geopolitic sensibil și are ca obiectiv accelerarea beneficiilor economice pentru companii și cetățeni, potrivit digi24.ro.

Te-ar mai putea interesa și: Moțiunea AUR împotriva Oanei Țoiu, respinsă în Senat. Dispute aprinse pe tema acordului UE–MERCOSUR

UE aplică provizoriu acordul de liber schimb cu Mercosur. Schimburile comerciale ar putea începe în două luni

Măsura a devenit posibilă după ce Uruguay și Argentina au ratificat documentul, deschizând calea pentru activarea temporară a acordului. Potrivit regulilor europene, aplicarea provizorie poate intra în vigoare la două luni după schimbul oficial de notificări între părți, realizat printr-o „notă verbală” prin care se confirmă intenția de implementare temporară. Astfel, primele efecte concrete asupra schimburilor comerciale dintre UE și aceste state sud-americane ar putea apărea în aproximativ două luni.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill, a precizat că procedura de notificare este iminentă și că instituțiile europene se așteaptă ca și celelalte state membre ale blocului Mercosur – Paraguay, Brazilia și Bolivia – să finalizeze ratificarea într-un ritm rapid. Oficialul a subliniat că există un interes clar pentru accelerarea procesului și pentru valorificarea oportunităților comerciale cât mai curând posibil.

Executivul european consideră că acordul are o importanță strategică majoră, nu doar economică, ci și diplomatică. În actualul context geopolitic instabil, marcat de tensiuni comerciale și competiție globală pentru piețe și resurse, Bruxelles-ul vrea să își consolideze poziția în America de Sud. Olof Gill a invocat ideea „avantajului primului venit”, avertizând că o eventuală întârziere ar putea permite altor puteri globale să ocupe spațiul comercial și să încheie acorduri preferențiale cu statele Mercosur înaintea UE.

Totuși, aplicarea provizorie nu înseamnă finalizarea definitivă a acordului. Ursula von der Leyen a subliniat că, potrivit tratatelor UE, încheierea formală a acordului poate avea loc doar după ce Parlamentul European își dă consimțământul. Așadar, actuala etapă este una temporară și reversibilă din punct de vedere juridic.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *