Zona gri, România și trilaterala SUA-Ucraina-Rusia


Președintele român e rezervat în privința unei reușite a trilateralei SUA-Ucraina-Rusia, fiindcă se îndoiește de sinceritatea Moscovei. Nicușor Dan crede mai degrabă că Rusia trebuie ținută la colț cu noi sancțiuni.

Harta mare pregătită de consilierii lui Donald Trump pentru întâlnirea cu Volodimir Zelenski, care arată unde și cât au cucerit rușii din Ucraina, conține, colorate cu gri, contururile Republicii Moldova și României. Harta e sugestivă nu doar pentru lăcomia Rusiei, ci și pentru geografia periculoasă în care se află cele două state vorbitoare de limbă română.

Republica Moldova pregătește alegerile generale de la finele lunii septembrie și, în același timp, încearcă să oprească dezinformările, propaganda și mișcările subversive finanțate de Moscova. România s-a aflat, la rândul ei, sub radarul Rusiei la alegerile prezidențiale din 2024, anulate tocmai pe fondul intervențiilor străine în procesul electoral autohton. Cumva, griul care colorează România și R. Moldova pe harta expusă ieri în Biroul Oval pare sugestiv din perspectiva influenței în creștere a interferențelor rusești în zonă, deși la Washington totul a fost acolo despre cum poate fi adusă pacea în Ucraina.

După discuțiile cu președintele american, întrebat dacă ar fi dispus să redeseneze harta, Volodimir Zelenski a ocolit răspunsul, explicând că Ucraina are nevoie de sprijinul americanilor și al europenilor pentru a pune capăt războiului. Financial Times a publicat în timpul discuțiilor de la Washington oferta președintelui ucrainean pentru Statele Unite. Documentul vorbește despre „o pace durabilă” care nu se poate baza pe „concesii și cadouri gratuite pentru Putin”, ci „pe un cadru de securitate solid”.

Continuarea, în Deutsche Welle

Citește și: Trump, Zelenski și liderii europeni, într-o întâlnire istorică la Casa Albă. SUA, dispuse să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina | VIDEO

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: AGERPRES FOTO/EPA)



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *