România a ajuns să finanțeze pensii speciale și măsuri cu caracter electoral prin împrumuturi contractate la dobânzi de aproximativ 7%, în condițiile în care deficitul bugetar a urcat anul trecut la 9,3% din PIB, unul dintre cele mai ridicate niveluri din Uniunea Europeană. Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), avertizează că acest model de cheltuire a banilor publici devine tot mai greu de susținut, scrie Ziarul de Iași.
Într-o discuție cu reporterul „Ziarul de Iași”, economistul a atras atenția că economia și-a redus puternic ritmul de creștere, până la aproximativ 0,7%-0,9%, în timp ce statul continuă să acumuleze datorii pentru a finanța cheltuieli permanente. În opinia lui, pensiile speciale și ceea ce el numește „pomeni electorale” se numără printre exemplele cele mai vizibile ale acestui fenomen.
„Noi ne îndatorăm în ultimul hal și ceea ce observ este că acum, în criza uriașă în care suntem și în politică, avem partide care zic că ceea ce trebuie să facem este să creștem salariile și pensiile. Bravo!”, a spus Eugen Rădulescu.
Consilierul BNR susține că România a beneficiat timp de două decenii de o creștere economică spectaculoasă, PIB-ul urcând de la aproximativ 37 de miliarde de dolari în anul 2000 la peste 400 de miliarde de dolari. „Fabuloasă creștere, numai că, pe măsură ce am avut această creștere, a început să-și facă loc din ce în ce mai mult practicile extractive, una dintre acestea fiind reprezentată de pensiile speciale”, a afirmat Rădulescu, făcând referire la teoria prezentată de economiștii Daron Acemoglu și James Robinson în cartea „De ce eșuează națiunile”.
Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro
(Sursa foto: Ziarul de Iași)


