La solicitarea publicației Săptămâna Online, ANOFM a transmis datele privind măsurile active și firmele beneficiare de subvenții pentru angajarea de șomeri, programe de ucenicie etc, iar analiza noastră relevă că firmele de pază și protecție au încasat cele mai mari subvenții de la stat.
Deși, ne-am fi așteptat ca în top cinci firme ca nivel al subvențiilor să se afle unități economice mari, care aduc plusvaloare economică și contribuie consistent la bugetul statului, am constatat că firmele care au beneficiat cel mai mult de astfel de subvenții provin exclusiv din zona de activitate de protecție și pază.
Potrivit Săptămâna Online, astfel de societăți comerciale nu produc nimic, oferă servicii și se bazează în general pe contracte bănoase tot cu statul. Majoritatea firmelor de protecție și pază aparțin unor foste cadre ale MAI, SRI, sau alte structuri militare. Astfel de firme sunt racordate la resursele financiare ale statului și devin în timp sinecuri financiare pentru diferite cercuri politice.
La 31 martie 2026, ANOFM raporta 259.969 șomeri înregistrați și o rată națională a șomajului de 3,25%, cu 77,14% șomeri neindemnizați. Raportarea arată că persoanele subvenționate reprezintă echivalentul a 23,15% din numărul șomerilor înregistrați la 31 martie 2026.
Topul național este dominat de firme de pază/securitate, toate primele cinci firme fiind finanțate preponderent prin art. 85. La nivel de cod CAEN, activitățile de pază/protecție concentrează aproximativ 69,53 milioane lei, adică 10,97% din totalul național.
Citește articolul integral în Saptamana.online
(Sursa imagine: Săptămâna Online)

