Agenţia rusă de presă TASS nu face nicio referire la posibila origine a dronei doborâtă de un F-16 românesc


Agenţiile internaţionale TASS şi Reuters au relatat, vineri, despre doborârea de către un avion F-16 al Forţelor Aeriene Române a unei drone care a pătruns în spaţiul aerian naţional. În timp ce agenţia rusă TASS prezintă pe scurt declaraţia preşedintelui Nicuşor Dan şi nu face nicio referire la posibila origine a dronei, Reuters subliniază că este prima dată când România doboară un asemenea aparat după seria de incursiuni înregistrate de la începutul războiului din Ucraina, informează Aktual24.ro.

TASS titrează că „un F-16 a doborât un vehicul aerian fără pilot în spaţiul aerian al României” şi precizează că aparatul a fost distrus deasupra unei zone nelocuite.

Agenţia rusă citează declaraţia făcută de preşedintele Nicuşor Dan, potrivit căruia drona a fost doborâtă în jurul orei 11:00 de un pilot român aflat la bordul unui avion F-16.

„Am avut o dronă în spaţiul aerian. Ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11:00, de către un pilot român pe un F-16. Este important să subliniem că era o zonă nelocuită”, relatează TASS.

Agenţia de presă rusă mai menţionează doar că autorităţile române desfăşoară o anchetă privind incidentul, fără să prezinte informaţii despre traseul dronei sau despre posibila sa provenienţă.

Continuarea, în Aktual24.ro

Citește și: Drona intrată în spaţiul aerian naţional, doborâtă după o oră de un F-16 românesc deasupra județului Buzău

(Sursa foto: MApN / Facebook)



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *