Bolojan declară că nu a avut interacţiuni cu reprezentanţii Asociaţiei Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă din Bihor



Ilie Bolojan, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinute la Palatul Victoria: „Nu am nicio legătură cu acest caz, nu am avut interacţiuni cu reprezentanţii acestei asociaţii, nu i-am vizitat niciodată. (…) Nu am avut tangenţe, nu am avut competenţe de reglementare asupra acestei situaţii.

„Cei care pot inspecta toate aşezămintele sociale sunt cei de la agenţiile judeţene de inspecţie socială, care ar trebui să aibă rapoarte în acest sens, iar în calitate de primar sau de preşedinte de Consiliu Judeţean, nu am avut niciun fel de raport cu această asociaţie”.

Ilie Bolojan a menţionat că Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Oradea premiază ONG-uri, în fiecare an, pentru activităţi de responsabilitate socială, dar că el, personal, nu a participat la astfel de evenimente.

„În anii mei de primărie, nu am participat la acest tip de premieri, eu fiind, în general, centrat pe muncă şi mai puţin pe partea de activităţi de reprezentare, deci nu am cunoştinţă legat de persoanele juridice, de persoanele fizice pe care Direcţia de Asistenţă Socială le-a premiat”, a spus el.

Ilie Bolojan s-a referit şi alocarea unor sume de sprijin pentru persoanele relocate, în baza unei propuneri venite de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

„Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a făcut o propunere legată de alocarea unor sume de sprijin pentru aceşti oameni şi înţeleg că, în baza analizării formulei legale care poate fi asigurată, Ministerul Dezvoltării va încheia documentaţia până la finalul acestei săptămâni, în aşa fel încât săptămâna viitoare, la început, să fie posibilă aprobarea unei hotărâri de guvern care vine să confirme propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”, a menţionat el.

Șase persoane, reținute în dosarul lui Viorel Pașca. Anchetatorii estimează un prejudiciu de peste 13 milioane de lei

Șase persoane au fost reținute miercuri, iar alte cinci au fost plasate sub control judiciar de procurorii DIICOT în dosarul care îl vizează pe Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă din județul Bihor, într-o anchetă privind exploatarea unor persoane vulnerabile.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, activitatea desfășurată prin intermediul asociației ar fi generat un prejudiciu estimat la aproximativ 13,048 milioane de lei.

Conform Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), începând din anul 2020, Viorel Pașca, în vârstă de 55 de ani, împreună cu membri ai familiei sale, ar fi constituit un grup de criminalitate organizată la care ar fi aderat și pe care l-ar fi sprijinit alți șapte membri, în scopul obținerii de foloase patrimoniale prin exploatarea unor persoane vulnerabile.

Anchetatorii susțin că, sub aparența furnizării de servicii sociale, medicale, de îngrijire și protecție, gruparea ar fi folosit o asociație umanitară și de caritate ca paravan pentru desfășurarea activităților investigate.

Potrivit DIICOT și IGPR, membrii grupării ar fi indus în eroare donatori, aparținători și alte persoane interesate de serviciile de îngrijire, pentru a obține sume importante de bani din donații, sponsorizări și contribuții, dar și din pensiile, indemnizațiile de handicap, beneficiile sociale, ajutoarele pentru combustibil, ajutoarele de înmormântare și alte drepturi sau prestații sociale cuvenite persoanelor aflate în îngrijire.

Ancheta vizează suspiciuni privind constituirea unui grup de criminalitate organizată și exploatarea unor persoane vulnerabile, iar cercetările sunt în desfășurare.

Citește și: Grindeanu: Semnez imediat acordul politic dacă Bolojan îl semnează și susține un guvern minoritar PSD



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *