„Cotețele” de pe blocurile Iașului, măturate de furtuni și vilejii. Primăria a început recensământul șarpantelor


După avarierea unor construcții de pe blocurile ieșene la ultima furtună puternică, demersul primăriei de verificare a mansardelor și șarpantelor și de aducere în legalitate acolo unde e posibil pare cu atât mai justificat, scrie Ziarul de Iași.

Ce urmează după alcătuirea și publicarea listei cu cele 471 de șarpante și cele 151 de mansarde găsite fără să aibă toate actele în regulă de către cei de la Primăria și Poliția Locală Iași? Vijelia de la sfârșitul lunii aprilie, care a smuls o șarpantă în zona Rondul Vechi Nicolina-CUG și a aruncat-o peste liniile de înaltă tensiune, iar apoi în mijlocul intersecției, a venit parcă să întărească necesitatea verificării acestor construcții.

De altfel, la începutul lunii aprilie, când a anunțat începerea campaniei de securizare a mansardelor și șarpantelor, primarul Mihai Chirica le-a împărțit în două categorii: cele care se încadrează în condițiile tehnice și pot astfel să intre în legalitate, respectiv cele care nu pot să îndeplinească standardele minime și, prin urmare, vor trebui desființate. „Dorința noastră nu este nici să cerem în instanță demolarea acestor amenajări și nici măcar să dăm amenzi. Nu vrem să pedepsim, ci să ajutăm, să colaborăm cu asociațiile de proprietari astfel încât acestea să intre în legalitate” iar toată lumea să fie în siguranță, declara primarul Iașului într-o conferință de presă susținută la începutul lunii aprilie.

Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Consultări la Cotroceni. Ilie Bolojan nu va susține un guvern tehnocrat cu PSD. ”Acest guvern a căzut pentru că a încercat să blocheze risipa din statul român”

(Sursa foto: Ziarul de Iași)



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *