Proiectul de elaborare a Planului Național de Restaurare pentru Natură a fost selectat pentru finanțare prin Programul Operațional de Asistență Tehnică 2021-2027. Bugetul proiectului este de aproximativ 17 milioane de lei și va implementat pe durata a 24 de luni (2026 – 2028), a anunțat Ministerul Mediului.
Proiectul are ca obiectiv general sprijinirea punerii în aplicare, pe bază de dovezi științifice, a Regulamentului (UE) 2024/1991 privind restaurarea naturii și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/912 prin elaborarea Planului Național de Restaurare a Naturii (PNR).
„Vom avea, în premieră, în România, un plan de restaurare a naturii care leagă direct sănătatea ecosistemelor de economie, agricultură, apă, climă și de sănătatea oamenilor. În contextul european, el vine din aplicarea regulamentului UE privind restaurarea naturii, adoptat pentru a opri degradarea ecosistemelor și pentru a reface zonele afectate”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu.
În cadrul proiectului va fi elaborat Planul Național de Restaurare, ca instrument strategic de politică publică pentru implementarea Regulamentului european privind restaurarea naturii.
Citește și: Lacul Geamăna: peisajul care spune o poveste incomodă | FOTO
Proiectul prevede și consolidarea capacității administrative și instituționale a Ministerului Mediului și a instituțiilor vizate pentru implementarea pe termen lung a PNR. Prin definirea măsurilor de restaurare și a planului de monitorizare, proiectul contribuie la operaționalizarea conceptului de soluții bazate pe natură (restaurare ecosisteme, în contextul național).
Planul Național de Restaurare a Naturii este important pentru protejarea resurselor, reducerea efectele schimbărilor climatice și pentru impactul economic pe care-l va produce: mai puține pagube din inundații, costuri mai mici pentru tratarea apei, turism natural, locuri de muncă în restaurare ecologică, stabilitate pentru agricultură și silvicultură.
Potrivit Ministerului Mediului, fără planificare coerentă, există riscul de: pierdere de fonduri europene, sancțiuni ale Comisiei Europene, politici haotice și conflict între dezvoltare și protecția mediului. Acest plan va avea o contribuție esențială pentru susținerea unei economii sănatoase pentru următorii 50 de ani și este primul de acest fel în România.
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)


