Adoptarea tacită de către Camera Deputaților a proiectului S.O.S. România privind „unirea României cu Republica Moldova” nu este începutul Unirii. Nu este nici o decizie politică a statului român. Nu este un vot al deputaților. Este, în schimb, un caz-școală despre cum o inițiativă legislativă iresponsabilă poate aprinde emoții reale la Chișinău și poate alimenta, aproape instantaneu, aparatul de propagandă al Rusiei.
Faptele trebuie puse în ordine. Proiectul PL-x 305/2026, inițiat de parlamentari S.O.S. România (deja la a doua încercare după respingerea de către Senat a aceluiași proiect în 2023), a fost considerat adoptat tacit în Camera Deputaților după expirarea termenului constituțional de 45 de zile pentru dezbatere și vot. Asta înseamnă că nu a existat un vot politic în favoarea Unirii. Inițiativa merge la Senat, care este for decizional, iar proiectul a primit deja punct de vedere negativ de la Guvern și avize negative în comisii. Dar tocmai această nuanță procedurală a fost eliminată din discursul propagandistic. În câteva ore, mesajul a devenit: „România anexează Moldova”. Igor Dodon, Bogdan Țîrdea, canale de Telegram pro-ruse și platforme apropiate ecosistemului Kremlinului au prezentat un mecanism parlamentar tehnic drept o agresiune politică a Bucureștiului împotriva Chișinăului. Falsul era previzibil. Mai grav: era aproape invitat de Partidul S.O.S. al Dianei Șoșoacă – europarlamentară anchetată deja penal de Parchet pentru 11 infracțiuni.
Un partid care pretinde că apără interesul național nu aruncă în Parlament un proiect de patru articole despre o temă istorică, identitară și geopolitică de asemenea greutate. Nu „decizi” unirea a două state printr-o formulare abruptă, unilaterală, fără consultare democratică, fără analiză constituțională, fără coordonare diplomatică, fără respect pentru suveranitatea Republicii Moldova și fără o minimă înțelegere a contextului regional. Guvernul României a spus limpede în punctul său de vedere: relația cu Republica Moldova este una privilegiată, fundamentată pe limbă, istorie și cultură, dar se desfășoară în limitele dreptului internațional și ale respectului pentru suveranitatea statelor. Prioritatea strategică a României este sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova, obiectiv asumat de Chișinău și validat democratic de cetățeni, „și punctum”, așa cum încheia Eminescu faimosul citat despre identitatea românească.
Inițiativa S.O.S. România face exact contrariul a ceea ce pretinde. Ea nu ajută Republica Moldova și nu servește idealului unionist, ci îl deturnează într-o formulă toxică, perfect compatibilă cu vechile prescripții geopolitice ale unor ideologi precum Belkovski și Dughin: destabilizare prin teme identitare, exploatarea fricilor istorice și transformarea apropierii dintre București și Chișinău într-un pretext de propagandă antiromânească. Parlamentarii Dianei Șoșoacă nu par interesați de securitatea, parcursul european sau reziliența democratică a Republicii Moldova. Dimpotrivă, printr-un proiect unilateral, superficial și provocator, ei contribuie la vulnerabilizarea ei. În loc să întărească încrederea dintre București și Chișinău, oferă muniție exact actorilor care repetă de ani de zile că România ar avea ambiții „imperialiste”. În loc să apere idealul unionist, îl compromit prin caricaturizare, transformând o temă istorică profundă într-un instrument de scandal politic și intoxicare informațională.
Expunerea de motive a inițiatorilor este, în sine, revelatoare în ceea ce privește sincronizarea cu discursul putinist. Alături de o serie de referințe istorice, textul introduce formule conspiraționiste despre „marile puteri”, „federalizarea Europei” și ideea că România ar urma să devină „teatrul de operațiuni” al unui război care „nu ne aparține”. Acesta nu este limbaj al unor demnitari ai statului român. Pare mai mult un limbaj care te trimite la elucubrațiile lui Soloviov sau bolboroselile amețitului Medvedev de pe X. Este exact amestecul toxic prin care teme legitime sunt împinse în zona fricii, suspiciunii și manipulării. De aceea, problema nu este doar că proiectul nu are șanse politice, ci că produce efecte înainte de a fi respins. În spațiul informațional moldovenesc, asemenea episoade n-aveau cum să rămână fără ecou. Astfel de narațiuni sunt des folosite pentru a speria electoratul cu „jandarmul român”, pentru a alimenta antiromânismul, pentru a asocia parcursul european al Republicii Moldova cu pierderea suveranității și pentru a prezenta Rusia drept „protector” în fața unui pericol inventat.
Așa funcționează operațiunile de manipulare lansate de Kremlin: se ia un fapt real, adoptarea tacită, se rupe din context, se încarcă emoțional și se transformă în dovadă a unei conspirații. Iar când autorul inițiativei este un partid cu discurs anti-UE, anti-NATO și cu poziționări frecvent compatibile cu narațiunile Kremlinului, întrebarea devine inevitabilă: cui folosește? Cu siguranță nu Republicii Moldova, și nici României. Nu cetățenilor care cred sincer în apropierea dintre cele două maluri ale Prutului. Folosește celor care vor să rupă punțile de încredere dintre București și Chișinău. Folosește propagandei ruse, care poate spune acum publicului său că avertismentele despre „anexarea românească” s-au confirmat. Folosește politicienilor pro-ruși de la Chișinău, care au primit un pretext perfect pentru mobilizare informațională. Folosește celor care vor să transforme un proiect european într-o panică identitară.
Unirea, ca ideal, nu poate fi apărată prin aventurism legislativ. Ea nu poate fi instrumentalizată de politicieni care, în alte contexte, atacă exact arhitectura occidentală ce garantează securitatea României și a Republicii Moldova. Nu poți flutura tema Unirii luni dimineață și, în restul săptămânii, să repeți reflexele geopolitice ale propagandei ruse sau să-i adresezi un „warm Hello” criminalului Putin. România are nevoie de seriozitate strategică, nu de gesturi teatrale, iar Republica Moldova are nevoie de sprijin economic, energetic, diplomatic, instituțional și informațional. Frații noștri de peste Prut au nevoie de integrare europeană, de reziliență democratică și de garanția că Bucureștiul le respectă suveranitatea, nu de proiecte scrise astfel încât să poată fi traduse imediat în rusă drept „anexare”.
Tocmai de aceea consider că cea mai bună reacție a Senatului ar fi respingerea rapidă și clară a inițiativei, și nicidecum „uitarea” proiectului într-un sertar. Nu pentru a nega istoria comună. Nu pentru a minimaliza trauma raptului sovietic. Ci pentru a apăra tocmai ceea ce S.O.S. România pretinde că apără: demnitatea, luciditatea și interesul național în fața tăvălugului de agresiuni hibride lansate de ruși împotriva democrațiilor europene.
În acest episod, S.O.S. România nu a deschis calea Unirii. A deschis (voit sau nu) o breșă informațională. Iar propaganda rusă a intrat pe acolo fără să bată la ușă, așa cum e obișnuită să facă prin întreaga regiune a Europei de Est.
(Sursa foto: Comisia Europeană / Facebook)
