A 31-a ediție a Festivalului „Sighișoara Medievală” va avea loc în perioada 24-26 iulie 2026, în Cetatea Medievală a orașului.
Timp de trei zile, locuitorii și turiștii sunt invitați să participe la concerte, demonstrații de luptă medievală, spectacole de teatru și dansuri medievale, animație stradală și activități dedicate tuturor vârstelor.
Festivalul va debuta vineri, 24 iulie, la ora 19.00, cu tradiționala paradă a participanților, care va străbate centrul istoric și Cetatea Medievală, și se va încheia duminică seara cu concertul formației Trooper, urmat de focul de artificii.
Pe scena principală din Piața Cetății vor urca, printre alții, Mircea Baniciu, Florin Săsărman, Adrian Ivanițchi, Țăndărică & Keo & Alina și Trooper. Programul include, de asemenea, parade, tabere medievale, ateliere meșteșugărești și interactive, spectacole pentru copii și demonstrațiile de lupte medievale susținute, în premieră, de Debreceni Tortenelmi Korok Hagyomanyorzo Egyesulet din Ungaria.
O noutate a ediției din acest an este amenajarea zonei dedicate copiilor în proximitatea Primăriei Sighișoara. Spațiul va găzdui activități și ateliere interactive, jocuri istorice de societate, spectacole de teatru și percuție, personaje pe picioroange, statui vii și bufoni, gândite special pentru cei mici și pentru familiile care aleg să petreacă împreună cele trei zile de festival.
Pe străzile și în Piața Cetății, publicul va întâlni cavaleri, domnițe, menestreli, toboșari și alte personaje care vor anima Cetatea pe tot parcursul festivalului. Din program fac parte Mercenarii din Asserculis, Toboșarul Cetății Sighișoara, Silentium – Bocterul Cetății și Garda sa, Cavalerii Codrilor, Christian și Toni Haiducu, împreună cu cei doi cai ai lor, Peregrinii, Domnițele Sigiliului XXXI, Funny Art, Breslele Unite și Compania Dragonului.
Tot ca o noutate a acestei ediții, în Piața Rățuștelor va fi amenajat un punct gastronomic cu picnic medieval, tavernă și atelier de gastronomie locală.
Festivalul „Sighișoara Medievală” este organizat de Primăria Sighișoara.
Programul festivalului „Sighișoara Medievală”
VINERI, 24 iulie 2026
Ora 19.00 PARADA DE DESCHIDERE, toată suflarea festivalului, condusă de Cavalerii Codrului : Str. 1 Decembrie 1918 – str. Hermann Oberth – Piața Hermann Oberth – Str. Turnului – Piața Muzeului – Piața Cetății
Piața Cetății
Ora 19.30 Deschiderea oficială – Înmânarea sigiliilor festivalului – XXXI
Ora 19.45 Concert de muzică folk – Adrian IVANIȚCHI
Ora 20.15 Concert de muzică folk – Florin SĂSĂRMAN
Ora 21.00 Concert de muzică folk – Mircea BANICIU
Ora 21.45 Jonglerie cu foc și lumini ”Visul lui Oneiroi II” – Mercenarii din Asserculis
Piața Muzeului (zona Turnul cu Ceas)
Ora 20.00 – 22.00 Tabără medievală – Breslele Unite și Compania Dragonului
• Demonstrații de formațiuni militare
• Prezentare de arme și armuri
• Meșteșugari și bresle medievale
Ora 20.00 – 22.00 Tabără medievală – Mercenarii din Asserculis
Ora 20.00- 22.00 Animație stradală – Cavalerul Christian și Toni Haiducul, Cavalerii Codrului
Piața Rățuștelor
Ora 20.00 – 22.00 Tabără medievală – Breslele Unite și Compania Dragonului
• Picnic medieval și tavernă
• Atelier de tir cu arcul și aruncare de topoare
• Atelier de gastronomie locală
• Atelier de pictură pe blazon
• Atelier de împletit păr
• Atelier de dansuri medievale
• Jonglerii și activități pentru copii
Piața Muzeului (zona Biserica Mănăstirii)
Ora 20.00 – 22.00 Tabără medievală – Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesület, Ungaria
• Prezentare de arme și armuri
• Atelier de tir cu arcul
• Atelier de broderie
• Jocuri istorice de societate
Ora 20.00 – 22.00 Jocuri și ateliere – Caravana cu Jocuri
Ora 20.00 – 22.00 Ateliere interactive:
• Sticlărie
• Croitorie
• Împâslire lână
• Olărit
• Gravură
Ora 20.00 Spectacol de percuție pentru cei mici – Mercenarii din Asserculis
Ora 20.30 Dansuri medievale – Domnițele Sigiliului XXXI
Ora 21.00 Demonstrație de lupte medievale – Breslele Unite și Compania Dragonului
Ora 21.30 Film medieval pentru copii
Piața Muzeului (zona Biserica Romano-Catolică) – Turnul Cizmarilor
Ora 20.00 – 22.00 Atelier de călărie
Aleea Cetății (zona Turnul Fierarilor)
Ora 20.00 – 22.00 Tabără medievală cu cai – Cavalerii Codrului
Culoarul Bătrânelor Doamne
Ora 20.00 – 22.00 Expoziție de pictură ,, Medieval”
SÂMBĂTĂ, 25 iulie 2026
Piața Cetății
Ora 10.00 Toboșarul și Domnițele Cetății Sighișoara
Ora 10.30 Spectacol stradal – statuie levitantă și personaje pe catalige – Funny Art
Ora 11.00 Spectacol de percuție – Mercenarii din Asserculis
Ora 11.30 Spectacol ”Turneul cavalerilor maghiari” – Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesület, Ungaria
Ora 12.00 Dansuri medievale – Mercenarii din Asserculis
PAUZĂ TEHNICĂ
Ora 16.00 Târg de robi
Ora 16.30 Prezentare de arme și lupte – Mercenarii din Asserculis
Ora 17.15 Spectacol stradal – statuie vie, personaje pe catalige și bufoni – Funny Art
Ora 17.45 Spectacol ”Viața civilă și militară în Cetatea Sighișoara” – Breslele Unite și Compania Dragonului
Ora 18.15 Spectacol de teatru commedia dell’arte “Farse populare din Asserculis” – Mercenarii din Asserculis
Ora 18.45 Dansuri medievale – Domnițele Sigiliului XXXI
Ora 19.00 Spectacol ”Turneul cavalerilor maghiari”- Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesület, Ungaria
Ora 19.45 Concert ”Curtea Miracolelor” – Peregrinii
Ora 21.00 Concert – ȚĂNDĂRICĂ&KEO& ALINA
Ora 21.45 Spectacol medieval cu foc ”Sfârșitul lumii” – Umbre și Flăcări – Breslele Unite și Compania Dragonului
Piața Muzeului (zona Turnul cu Ceas)
Ora 10.30 – 22.00 Tabără medievală – Mercenarii din Asserculis
Ora 10.30- 22.00 Tabără medievală – Breslele Unite și Compania Dragonului
• Demonstrații de formațiuni militare
• Prezentare de arme și armuri
• Meșteșugari și bresle medievale
Ora 10.00 – 12.00 Spectacol stradal – statuie levitantă și personaje pe catalige – Funny Art
Ora 12.00 – 13.00 Animație stradală – Cavalerul Christian și Toni Haiducul, Cavalerii Codrului, Peregrinii
PAUZĂ TEHNICĂ
Ora 17.00 Spectacol stradal – statuie vie, personaje pe catalige și bufoni – Funny Art
Ora 18.00-20.00 Animație stradală – Cavalerul Christian și Toni Haiducul și Peregrinii
Piața Rățuștelor
Ora 10.00 – 22.00 Tabără medievală – Breslele Unite și Compania Dragonului
• Picnic medieval și tavernă
• Atelier de tir cu arcul și aruncare de topoare
• Atelier de gastronomie locală
• Atelier de pictură pe blazon
• Atelier de împletit păr
• Atelier de dansuri medievale
• Jonglerii și activități pentru copii
Piața Muzeului (zona Biserica Mănăstirii)
Ora 10.00 – 22.00 Tabără medievală – Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesület, Ungaria
• Prezentare de arme și armuri
• Atelier de tir cu arcul
• Atelier de broderie
• Jocuri istorice de societate
Ora 10.00 – 22.00 Jocuri și ateliere – Caravana cu Jocuri
Ora 10.00 – 22.00 Ateliere interactive:
• Sticlărie
• Croitorie
• Împâslire lână
• Olărit
• Gravură
Ora 10.00 Spectacol de teatru interactiv ”Aventurile lui Prâslea” – Mercenarii din Asserculis
Ora 10.30 Spectacol de teatru ”Păcală și Tândală” – Funny Art
Ora 11.00 Prezentare de arme și armuri – Breslele Unite și Compania Dragonului
Ora 11.30 Jonglerii cu poiuri și steaguri – Peregrinii
Ora 12.00 Film medieval pentru copii
PAUZĂ TEHNICĂ
Ora 16.00 Spectacol ”Turneul cavalerilor maghiari” – Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesület, Ungaria
Ora 16.30 Dansuri medievale – Domnițele Sigiliului XXXI
Ora 17.00 Spectacol de percuție pentru cei mici – Mercenarii din Asserculis
Ora 17.30 Spectacol de teatru ”Habarnam” – Funny Art
Ora 18.00 Jonglerii cu poiuri și steaguri – Peregrinii
Ora 18.30 Demonstrație de lupte medievale – Breslele Unite și Compania Dragonului
Ora 19.00 Recital de muzică medievală – Julia Shevel, Ucraina
Ora 20.00 Spectacol de teatru interactiv pentru copii – Mercenarii din Asserculis
Ora 20.30 Film medieval pentru copii – Vrăjitorii
Turnul Croitorilor – Piața Cetății – Turnul cu Ceas – Biserica Romano-Catolică
Ora 20.45 Paradă – SILENTIUM – Toboșarul Cetății Sighișoara și Garda sa
Piața Muzeului (zona Biserica Romano-Catolică) – Turnul Cizmarilor
Ora 10.00 – 22.00 Atelier de călărie
Aleea Cetății (zona Turnul Fierarilor)
Ora 10.00 – 22.00 Tabără medievală cu cai – Cavalerii Codrului
Culoarul Bătrânelor Doamne
Ora 10.00 – 22.00 Expoziție de pictură ,, Medieval”
DUMINICĂ, 26 iulie 2026
Piața Cetății
Ora 10.00 Toboșarul și Domnițele Cetății Sighișoara
Ora 10.30 Spectacol stradal – statuie levitantă și personaje pe catalige – Funny Art
Ora 11.00 Prezentare de arme și lupte – Mercenarii din Asserculis
Ora 11.45 Dansuri medievale – Domnițele Sigiliului XXXI
Ora 12.15 Demonstrație de formațiuni militare – Breslele Unite și Compania Dragonului
PAUZĂ TEHNICĂ
Ora 16.00 Târg de robi
Ora 16.30 Dansuri medievale – Mercenarii din Asserculis
Ora 17.30 Spectacol stradal – statuie vie, personaje pe catalige și bufoni – Funny Art
Ora 18.00 Spectacol ”Turneul cavalerilor maghiari” – Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesület, Ungaria
Ora 18.30 Spectacol de percuție – Mercenarii din Asserculis
Ora 19.30 Recital de muzică medievală – Julia Shevel, Ucraina
Ora 20.00 Spectacol ”Turneul cavalerilor maghiari” – Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesület, Ungaria
Ora 21.00 Concert – TROOPER
Ora 22.00 Foc de artificii
Piața Muzeului (zona Turnul cu Ceas)
Ora 10.30 – 22.00 Tabără medievală – Mercenarii din Asserculis
Ora 10.30- 22.00 Tabără medievală – Breslele Unite și Compania Dragonului
• Demonstrații de formațiuni militare
• Prezentare de arme și armuri
• Meșteșugari și bresle medievale
Ora 10.00 – 12.00 Spectacol stradal – statuie levitantă și personaje pe catalige – Funny Art
Ora 12.00 – 13.00 Animație stradală – Cavalerul Christian și Toni Haiducul, Cavalerii Codrului
PAUZĂ TEHNICĂ
Ora 17.30 Spectacol stradal – statuie vie, personaje pe catalige și bufoni – Funny Art
Ora 18.00-20.00 Animație stradală – Cavalerul Christian și Toni Haiducul, Cavalerii Codrului
Piața Rățuștelor
Ora 10.00 – 22.00 Tabără medievală – Breslele Unite și Compania Dragonului
• Picnic medieval și tavernă
• Atelier de tir cu arcul și aruncare de topoare
• Atelier de gastronomie locală
• Atelier de pictură pe blazon
• Atelier de împletit păr
• Atelier de dansuri medievale
• Jonglerii și activități pentru copii
Piața Muzeului (zona Biserica Mănăstirii)
Ora 10.00 – 22.00 Tabără medievală – Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesület, Ungaria
• Prezentare de arme și armuri
• Atelier de tir cu arcul
• Atelier de broderie
• Jocuri istorice de societate
Ora 10.00 – 22.00 Jocuri și ateliere – Caravana cu Jocuri
Ora 10.00 – 22.00 Ateliere interactive:
• Sticlărie
• Croitorie
• Împâslire lână
• Olărit
• Gravură
Ora 10.00 – 13.00 Atelier de instrumente, Muzică istorică și Jonglerii – Peregrinii
Ora 11.00 Spectacol de teatru ”Habarnam” – Funny Art
Ora 11.30 Recital de muzică medievală – Julia Shevel, Ucraina
Ora 12.00 Teatru interactiv pentru copii ”Aventurile lui Prâslea” – Mercenarii din Asserculis
PAUZĂ TEHNICĂ
Ora 16.00 Spectacol de percuție pentru cei mici – Mercenarii din Asserculis
Ora 16.30 Spectacol de teatru ”Păcală și Tândală” – Funny Art
Ora 17.00 Workshop interactiv ”Țesături medievale” – Mercenarii din Asserculis
Ora 18.00 Recital de muzică medievală – Julia Shevel, Ucraina
Ora 18.30 Dansuri medievale – Domnițele Sigiliului XXXI
Ora 19.00 Prezentare de arme și armuri – Breslele Unite și Compania Dragonului
Ora 19.30 Spectacol de teatru interactiv pentru copii – Mercenarii din Asserculis
Ora 20.00 Filme medievale pentru copii – Vrăjitorii
Turnul Croitorilor – Piața Cetății – Turnul cu Ceas – Biserica Romano-Catolică
Ora 20.45 Paradă – BOACTERUL CETĂȚII și Garda sa
Piața Muzeului (zona Biserica Romano-Catolică) – Turnul Cizmarilor
Ora 10.00 – 22.00 Atelier de călărie
Aleea Cetății (zona Turnul Fierarilor)
Ora 10.00 – 22.00 Tabără medievală cu cai – Cavalerii Codrului
Culoarul Bătrânelor Doamne
Ora 10.00 – 22.00 Expoziție de pictură ,, Medieval”
Notă: Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica programul!
(Sursa foto: Primăria Sighișoara / Facebook)

